Investitorii îi dau târcoale UTA-ei. Marius Stan, manager?!
Se anunţă o nouă vară fierbinte pentru UTA, care îşi caută cu insistenţă investitori şi conducători noi, după ce Meszar şi compania şi-a anunţat, încă din iarnă, disponibilitatea să plece dacă apar noi perspective.
Iar la orizont stă de o săptămână încoace un grup de investitori străini şi intermediarul acestora, Marius Stan, fostul preşedinte al Oţelului, echipă cu care cucerea acum câţiva ani campionatul, pentru a evolua în Liga Campionilor!
Fostul primar al Galaţiului, pentru că Stan a cochetat şi cu politicul, are intenţii cât se poate de serioase în privinţa UTA-ei, atâta timp cât a discutat în aceste zile cu primarul, cu cei din conducerea clubului, dar şi cu liderii suporterilor, fără să uite însă de bazele sportive, aproape inexistente în municipiu!
Stan se declară optimist şi spune că tradiţia şi potenţialul Aradului sunt atuuri importante pentru a-i convinge pe străini să investească la UTA, club care, totuşi, nu oferă mai nimic din punct de vedere al infrastructurii. Iar bătaia de joc continuă şi în această vară, lucrările de pe Motorul stagnând la nesfârşit. De noul stadion nici nu poate veni vorba, aşa că tot Şiria rămâne principala opţiune pentru startul noii stagiuni…
Cert e că timpul presează şi totul trebuie tranşat cât mai repede, în câteva zile, pentru ca Ionuţ Popa, cel care probabil va continua să rămână antrenor, să îşi poată forma lotul. Sperăm, noi, unul ce va ataca promovarea şi nu evitarea retrogradării. Dacă UTA va fi preluată până la urmă de aceşti investitori, Marius Stan va fi noul manager, iar actuala conducere, cu Alexandru Meszar în frunte, îşi va încheia mandatul. De urmărit.