Ineul s-a descătuşat în faţa timişenilor de la Mama Mia
Descătuşată după prima victorie din campionat, CS Ineu a dat lovitura în etapa a noua din „C4”. Zărăndanii s-au impus cu 1-0 la Becicherecu Mic, în faţa unei formaţii cu pretenţii de promovare în acest sezon. Unicul gol al meciului a fost marcat în minutul 20 de Ciocan, care a înscris cu un şut-centrare de la marginea careului, mingea păcălindu-l pe Miklos, care a respins în proprie poartă. Peste doar un minut, gazdele au irosit un penalty scos de Bîrză, Silaghi şutând puternic în transversală. Până la pauză ambele echipe şi-au mai trecut în cont câte o ocazie, dar Silaghi, respectiv Stănaia, au fost imprecişi la finalizare. Partea a doua a partidei a fost şi mai animată, Huţanu şi Stănaia trecând pe lângă majorarea scorului.
Ciocan, autorul unicului gol
În ultima jumătate de oră a ieşit la rampă Bujor, care cu paradele sale a închis poarta Ineului, la şuturile lui Bîrză şi Silaghi. Kocsis şi Ciocan au fost şi ei aproape de gol, meciul încheindu-se cu victoria la limită a trupei pregătite de Cristi Sculici, care leagă a doua victorie în campionat, trei puncte ce le oferă zărăndanilor un moral foarte bun. De cealaltă parte, Mama Mia pierde acasă, cu acelaşi scor, la interval de doar două săptămâni, în faţa ambelor reprezentante ale judeţului Arad. CS Ineu a evoluat în formula: Bujor – Zdrențan (Tomuţ), Wild, Tudoroiu, Hulbăr – Bier – Popovici, Kocsis (Ciobanu), Stănaia (Maşniţă), Ciocan – Huțanu (Şulumberchean).