Incredibil dar adevărat! UTA renunţă, în acest sezon, la şansa de a juca în Europa
UTA intră peste două zile în lupta pentru menținerea în Liga 1 alături de alte nouă formații angrenate în play-out. Deşi obiectivul vestiarului era ceva mai ambiţios şi anume accederea în play-off, echipa arădeană nu a reuşit să se autodepăşească şi a terminat sezonului regulat pe locul 10. Acest prim rezultat este onorabil, la primul sezon de la revenirea după 12 ani în elită, dar el nu garantează încă nimic, nici măcar evitarea retrogradării! Ne aşteptam poate la mai mult, atâta vreme cât bugetul este unul consistent, nu sunt restanţe salariale, iar cei din conducerea clubului şi staff-ul tehnic s-au lăudat cu destule transferuri spectaculoase, cu jucători prezentaţi a fi drept peste media campionatului. Iar UTA chiar are de ce să regrete ratarea play-off-ului, din moment ce o echipă anonimă dintr-o comună, precum Academica Clinceni, a reuşit o calificare istorică între primele şase formaţii din România, iar alte două, Chindia Târgovişte şi nou promovata FC Argeş au terminat peste UTA şi au fost la un pas de o clasare în play-off. Şi dinspre UTA ni s-a vorbit de visul play-off-ului şi al cupelor europene, chiar antrenorul Laszlo Balint oferind declaraţii pe acest subiect nu cu mult timp în urmă. Iar speranţele europene ale UTA-ei nu s-au stins nici la finalul sezonului regulat, atâta timp cât în clasamentul play-out-ului, UTA e pe 10, cu 19 puncte, la doar unul distanţă de locurile 7-8, ocupate de FC Argeş şi Chindia. Conform regulamentului, ocupantele primelor două poziţii din play-out adică 7 şi 8, vor disputa un baraj între ele, după care învingătoarea va juca pentru un loc în preliminariile Conference League cu echipa de pe locul 4 din play-off.
Se invocă legislaţia europeană interpretabilă
Doar că acest scenariu nu este posibil în acest campionat în cazul „Bătrânei Doamne”, iar asta pentru simplul fapt că oficialii clubului UTA nu au depus dosarul de licențiere UEFA, termenul limită expirând pe 31 martie! Practic, nu s-a aplicat pentru licenţă, iar conducerea arădenilor își asumă decizia. Ni se aduc argumente care stau prea puţin în picioare şi anume că politica clubului e a paşilor mărunţi, iar ambiţiile de cupe europene din primul an nu ar fi o strategie sănătoasă. De asemenea, se invocă o legislaţie interpretabilă şi anume că o participare în cupele europene poate atrage de la sine pierderea finanțării de la bugetul local. Și asta pentru că Uniunea Europeană ar interzice competiția între cluburi sportive finanțate și de la bugetele locale sau naționale cu cele finanțate din fonduri private. UTA nu a avut însă o astfel de poziţie la începutul sezonului sau măcar pe parcursul său, lăsându-i pe unii dintre suporteri să viseze frumos, deşi jocul este departe de pretenţiile unei candidate la cupele europene. Nu e prima oară când UTA renunţă la o şansă de a evolua în Europa, aşa explicându-se probabil şi figuraţia de pe Cluj Arena, când echipa lui Balint era eliminată surprinzător din optimile Cupei de divizionara secundă Universitatea.
Nu cunoştea Balint politica şi strategia clubului?!
Atunci, UTA a menajat inexplicabil câţiva jucători importanţi, iar atitudinea echipei a lăsat mult de dorit. Totuşi, chiar şi după acel ruşinos episod, Balint a pomenit de posibilitatea ca UTA să mai lupte pentru un loc de cupe europene chiar şi din play-out. Doar că poate antrenorul nu a fost la curent cu politica clubului, aşa cum a lăsat impresia şi cu aducerea lui Adrian Petre, sau pe parcurs s-a mai schimbat câte ceva în privinţa strategiei de a visa la Europa. Revenind la situaţia din play-out-ul Ligii 1, alături de UTA, alte trei echipe, FC Voluntari, Poli Iaşi şi FC Hermannstadt, n-au aplicat pentru licenţa UEFA şi au renunţat la o participare în cupele europene. Doar că dintre toate, UTA ar avea cele mai mari şanse să termine pe poziţiile 7 şi 8, cele care îţi dau dreptul să intri în barajele pentru Conference League.
Trei echipe clasate sub UTA speră la cupele europene
Decizia este cu atât mai surprinzătoare cu cât UTA deține un stadion care i-ar putea permite să joace în competiția europeană intercluburi inclusiv în faza grupelor, dar și în primăvară, o arenă proaspăt construită și inaugurată de curând cu multe milioane de euro, bani veniţi în mare parte din bugetul local. În schimb, trei echipe care se află în clasamentul din play-out în urma UTA-ei au aplicat pentru licența europeană. Gaz Metan, Viitorul și chiar Dinamo speră nu doar să evite retrogradarea și locurile de baraj, dar și să fie în cărți inclusiv pentru participarea în cupe! De asemenea, FC Argeş, Chindia şi Astra au aplicat şi ele pentru licenţa UEFA. O situaţie deloc plăcută în special ca şi imagine pentru UTA, care probabil tot (şi) din finanţare de la bugetul local va trăi şi în anii următori…