Începe Cupa Atletico. Şapte cluburi arădene, la start
Ediţia a 18-a a Cupei de vară Atletico va fi găzduită de terenurile „Atletico” (de pe strada Hunedoarei) și „Banatul”, din Sânnicolau Mic. Turneul de fotbal juvenil (grupe de vaârstă 2007-2010) începe vineri, 15 iunie și se încheie duminică, cu finalele și festivitatea de premiere, când se vor acorda cupe, medalii şi trofee speciale.
Şapte cluburi arădene vor onora competiția: UTA, CSȘ Gloria, Viitorul, Academia Brosovszky, Progresul Pecica, ACS Socodor şi clubul gazdă, Atletico. La start se mai aliniază echipe din judeţul Timiş, Sălaj şi Gorj.
Partenerii celor de la Atletico, în organizare, sunt Primăria Arad, prin Centrul Cultural Municipal, Direcţia Judeţeană de Sport şi Tineret Arad şi Consiliul Judeţean Arad, prin Centrul Cultural Judeţean.