Încă trei echipe au făcut pasul spre finala de futsal
CS Dorobanţi, Progresul Pecica şi Şoimii Şimand şi-au procurat, în week-end, biletele pentru turneul final al campionatului judeţean de fotbal în sală, programat la sfârşitul acestei luni, în Polivalenta arădeană. În “zona” de la Vladimirescu – cu şapte prezenţe la start, după ce Olimpia Bujac a absentat – s-a impus CS Dorobanţi, care a câştigat, scor 2-1, în faţa gazdelor de la Glogovăţ, prin reuşitele lui Apostol şi Ciubăncan, respectiv Negrea, din 7 metri.
Sala de acasă a fost cu noroc pentru pecicani, campioni şi ei într-o altă etapă de zonă, la care au participat opt formaţii. În finală, Progresul a dispus cu 9-5 de Unirea Şeitin, cu Drîglă, autor a patru goluri şi Arsene, trei reuşite.
În fine, la “zona” de la Satu Nou, cu alte opt echipe la start, a ieşit câştigătoare Şoimii Şimand, 2-0 în finala cu Frontiera Pilu, marcatori Mărcuş şi Rafila. Campioana a folosit mulţi jucători de 18 şi 19 ani, dintre cei care evoluează în echipa U19, din campionatul naţional de futsal.