ICIM a renunţat la Nolan, noul antrenor ar putea fi sârb
Pentru a nu periclita obiectivul propus pentru sezonul 2016-2017, conducerea clubului Univ. Goldiș ICIM a făcut o analiză și a ajuns la concluzia că a sosit momentul în care e nevoie de o schimbare, conform site-ului oficial al clubului.
Oficialii clubului împreună cu antrenorul Stacey Nolan s-au întrunit într-o şedinţă de analiză a activităţii echipei, atât în Liga Naţională, cât şi în Cupa României de baschet feminin.
În urma acesteia s-a decis astfel: despărţirea amiabilă și de comun acord cu antrenorul Stacey Nolan, căruia i s-a mulţumit pentru activitatea depusă în cadrul clubului şi i s-a urat mult succes în cariera de antrenor. Până la numirea unui alt antrenor, prof. Dan Moraru se va ocupa de pregătirea si antrenamentele echipei.
Bilanțul celui de-al doilea mandat, ca “principal,” la cârma echipei ICIM, pentru Stacey Nolan s-a încheiat cu 5 succese și 9 înfrângere în campionat, respectiv o eliminare în dublă-manșă din Cupa României, în primul tur al competiției.
Conducerea Univ.Goldiş ICIM nu a anunțat, încă, oficial numele viitorului antrenor. În proporție de 99%, noul technician al “galben-albastrelor” va fi Bogdan Bulj, tehnician sârb care a stat şi pe banca celor de la Danzio Timișoara, având în palmares un loc 4, cu Serbia, la Campionatul European sub 20 de ani, din vara anului trecut.
Performanța supremă a carierei lui Bulj a venit în urmă cu doi ani, când, ca și component al staffului tehnic, a cucerit titlul continental la senioare cu Serbia, după o finală cu Franța. Bogdan Bulj, 34 de ani, a fost şi antrenor secund la Hemofarm Vrşeţ, în perioada de glorie a clubului, dar şi la naţionala de tineret a Serbiei.
Cel mai probabil, numirea lui Bulj pe banca tehnică a Univ.Goldiș ICIM va avea loc după deplasarea de sâmbătă, la Alexandria, una foarte importantă în economia play-off-ului. Interimatul este asigurat de profesorul şi consilierul tehnic Dan Moraru.
Foto: sporttim.ro