ICIM continuă să dezamăgească. Eşec dramatic pe malul Dunării
Baschetbalistele arădene continuă evoluţiile slabe din acest sezon, totul culminând cu înfrângerea de la Galaţi, Phoenix reuşind astfel performanţa de a câştiga tur-retur în faţa ICIM-ului! Cu mari probleme în apărare, “galben-albastrele” au fost surclasate în primul sfert, pierdut cu 35-23, reuşind să se mai apropie până la pauza mare, când gazdele conduceau la şase puncte, 52-46. Galaţiul s-a desprins apoi după 30 de minute, 71-60 şi se părea că îşi asigurase victoria. Nu a fost însă cazul, pentru că fetele lui Nolan au revenit rapid în joc, trecând chiar la conducere în minutul 34, când tabela indica 74-72 pentru ICIM. Finalul a fost mai bine gestionat de gălăţence, iar Jackson a transformat două libere în ultimult minut, pentru o victorie preţioasă, scor final 81-79 (35-23, 17-23, 19-14, 10-19). Pentru Univ.Goldiş ICIM au marcat: Hadzovic 18 (2×3), Stroman 18 (2×3), Karakasevic 14, Moraru 13 (3×3), McGuire 8, Pasic 4 şi Nagy 4.
Au căzut pe locul 7!
În urma acestui rezultat, Aradul a ajuns pe locul şapte în Liga Naţională, cu 13 puncte şi un bilanţ neaşteptat de slab, trei victorii şi şapte înfrângeri. Echipa lui Stacey Nolan tremură până şi pentru modestul obiectiv stabilit la începutul sezonului – calificarea în “play-off” – având un program dificil în retur. Etapa viitoare, ICIM se deplasează pe terenul Universităţii Cluj, echipă învinsă surprinzător în această etapă de codaşa Sirius Târgu Mureş.
Liga Naţională de baschet, etapei a 10-a:
CSM Satu Mare – Olimpia Braşov 73-71
Phoenix Galaţi – ICIM Arad 81-79
CSM Târgovişte – Poli Iaşi 75-48
Sirius Târgu Mureş – Univ.Cluj-Napoca 114-106
CSBT Alexandria – Sepsi 54-80
Clasament
1.Sepsi 9/1 19
2.U. Cluj-Napoca 8/2 18
3.CSM Târgovişte 8/2 18
4.Olimpia Braşov 7/3 17
5.Phoenix Galaţi 6/4 16
6.CSM Satu Mare 4/6 14
7.ICIM Arad 3/7 13
8.CSBT Alexandria 2/8 12
9.Sirius Tg. Mureş 2/8 12
10.Poli Iaşi 1/9 11
Etapa viitoare (9-10 decembrie): Poli Iaşi – CSM Satu Mare, Univ.Cluj-Napoca – ICIM Arad, Olimpia Braşov – Sirius Târgu Mureş, Sepsi – CSM Târgovişte, Alexandria – Phoenix Galaţi.
Foto: baschetarad.ro