ICIM a pierdut-o şi pe Givens, iar restanţele presează tot mai mult
Campioana „en-titre” a României traversează momente foarte grele. Încă cu restanţe la jucătoarele care i-au adus titlul naţional şi inactivă pe piaţa transferurilor, Univ.Goldiş ICIM pierde zile importante. Oficialii arădeni încearcă să găsească soluţii urgente pentru redresarea situaţiei, dar timpul presează foarte mult, iar jucătoarele importante îşi găsesc alte angajamente. După ce Risper şi Wirth au anunţat că renunţă la baschet, ICIM a pierdut-o şi pe Givens, care din informaţiile noastre ar fi semnat în Grecia, cu fosta câştigătoare a FIBA EuroCup, Sony Athinaikos.
Transferuri îngreunate din cauza restanţelor
Prioritatea numărul 1 a campioanei rămâne plata restanţelor către fostele jucătoare, care apasă enorm pe umerii conducerii, după care poate demara şi operaţiunea achiziţii: „În viitorul cât mai apropiat vom prezenta lista cu noile transferuri, care sunt îngreunate din cauza situaţiei în care încă ne mai aflăm, cu unele restanţe pe care le avem faţă de jucătoare. Cu fostele jucătoare străine nu putem purta noi negocieri pentru sezonul viitor, atâta timp cât noi mai avem restanţe faţă de ele. Sper ca în curând acest aspect să fie de domeniul trecutului, iar atunci să ne putem aşeza la masa negocierilor, asta în cazul în care nu şi-au găsit până în acel moment angajamente”, ne-a declarat preşedintele Univ.Goldiş ICIM, Marcel Urban.
Brosovszky promite că rămâne la Arad
Cert este că echipa arădeană nu va mai putea conta în sezonul viitor pe trioul american Risper-Wirth-Givens, decisiv în câştigarea titlului. Brosovzky ar putea fi un plus în perspectiva noii echipe, atâta timp cât jucătoarea şi-a dat acordul verbal de a continua la Arad, fără însă a-şi pune semnătura pe un nou contract: „Din cauza implicării ei la lotul naţional „under” 20 şi a faptului că nu se află în Arad, cu Moni nu am avut ocazia să discut decât la telefon. M-a asigurat că va continua la noi”, mai spune Urban.
Araujo – singura noutate, doar două jucătoare sub contract
Singura noutate de până acum este aducerea unui nou antrenor, portughezul Jose Araujo, în timp ce sub contract mai sunt doar două jucătoare, Crăciun şi Mercea. Renunţarea la înscrierea în FIBA EuroCup s-a dovedit a fi o decizie grea dar inevitabilă, luată tot ca urmare a blocajului financiar. Cei din conducerea clubului mai au la dispoziţie ceva mai mult de o lună pentru rezolvarea problemelor şi a formării lotului, asta pentru că pe 1 septembrie este programată reunirea.