Handbal Club Beldiman, cu gândul la fazele următoare ale campionatelor de juniori
La finalul acestei săptămâni, juniorii 3 de la HC Beldiman vor disputa ultima etapă a sezonului regular de handbal. Băieții se deplasează la Oradea, pentru întâlnirea cu LPS Bihorul, iar fetele vor întâlni, tot în deplasare, formația Giroc Chișoda. Ambele echipe și-au asigurat calificarea în grupele Speranțe din a doua parte a sezonului în curs.
Din seria H, alături de formația arădeană, au făcut deja pasul spre faza următoare echipele Șc. Generală 7 Timișoara și CS Giroc Chișoda. Acestea se vor împerechea cu CSS Drobeta Turnu Severin și LPS Târgu Jiu, din seria G. „Echipele vor merge în faza următoare cu punctele acumulate în întâlnirile directe cu formațiile din aceeași grupă. Este interesant de urmărit dacă ne va fi repartizată încă o echipă, deoarece în cealaltă grupă au fost doar cinci echipe, față de opt câte am avut noi, astfel că doar două vor participa în grupele Speranțe (n.r., unde participă ocupantele locurilor 4, 5 și 6 după prima fază a competiției)”, a detaliat George Beldiman, antrenorul arădenilor, sistemul de organizare la nivelul juniorilor 3. Faptul că HC Beldiman are în componență jucători majoritari născuți în 2008 și 2009, față de 2007, cum au avut alte competitoare, constituie un avantaj pentru sezonul următor, în opinia tehnicianului de la clubul sprijinit și de Primăria Pecica.
La juniori 4, competiția se desfășoară pe plan județean până în 22 februarie. Apoi, fiecare județ poate înscrie maxim patru formații în faza eurozonală, care va cuprinde, în această parte de țară, echipe din județele Arad, Timiș, Caraș Severin și Hunedoara. Ulterior va fi decisă locația acestor turnee zonale. „Dorim să găzduim un turneu și în acest an. Anul trecut am organizat turneul masculin, la Arad și Nădlac. Ne-am calificat la turneul semifinal de la Târgu Jiu și la turneul final de la București”, ne-a declarat George Beldiman între două antrenamente. Săptămâna viitoare ar trebui să cunoaștem orașele gazdă ale acestor turnee și să vedem dacă în Arad va fi păstrată competiția masculină sau dacă a sosit rândul fetelor să participe în orașul de pe Mureș în aceasta etapă stagională.
Bogdan Cioara