Halterofilii CSM-ului au confirmat la Cupa României de seniori
Competiţia de la Bucureşti a consemnat rezultate bune pentru secţia de haltere a CSM Arad, reprezentată de patru sportivi. Adrian Antal s-a clasat pe locul doi la categoria 56 de kilograme, cu un total de 201 kilograme ridicate, Teodor Bilegan a ocupat tot a doua poziţie, dar la categoria 77 de kilograme, cu 315 kilograme ridicate, iar Sebastian Călugăreanu s-a clasat la aceeaşi categorie pe locul patru, cu 287 de kilograme. Toţi cei trei halterofili sunt pregătiţi de Adrian Jigău (foto) şi Pavel Sebeşan.
După-amiază va concura şi Paul Pantea, sportiv antrenat de Adrian Crişan. Florin Vizitiu şi Adrian Lingurar au absentat, ambii fiind accidentaţi. „Perspectivele sunt bune pentru finala de seniori, programată în toamnă, la Arad. Sunt foarte mulţumit de băieţi, putem obţine medalii”, ne-a declarat Adi Jigău. Următoarea întrecere pentru halterofili este Cupa României de tineret, de la Oneşti, care se va desfăşura luna viitoare.