Halep iese din Top 20 WTA, iar arădeanul Copil îşi menţine poziţia în ierarhia ATP
Poloneza Iga Swiatek (20 ani), care a câştigat duminică la Stuttgart, pe zgură, al patrulea său turneu consecutiv, neînvinsă din februarie, conduce detaşat în clasamentul mondial al jucătoarelor profesioniste de tenis (WTA), publicat luni, în timp ce Simona Halep a părăsit Top 20. Swiatek are peste 2000 de puncte avans faţă de Paula Badosa (Spania), care de pe treapta a treia a podiumului a urcat pe poziţia a doua, iberica făcând rocada cu cehoaica Barbora Krejcikova. Simona Halep a ajuns pe locul 21, iar Sorana Cîrstea a coborât pe 24 pe 27.
Ioana şi Andreea Roşca reprezintă Aradul, în clasamentul WTA
România are şase jucătoare în top 100, celelalte fiind Gabriela Ruse pe 57, Irina Begu pe 62, Jaqueline Cristian pe 69 şi Ana Bogdan pe 95. Irina Bara ocupă locul 105. La dublu, România are cinci jucătoare în top 100, Monica Niculescu (42), Raluca Olaru (43), Irina-Camelia Begu (48), Irina Bara (64), Gabriela Ruse (98). Andreea Mitu este pe 111. Jucătoarele de la Sportsin Arad, Ioana şi Andreea Roşca, se clasează pe locurile 223, respectiv 363 la simplu.
Clasamentul WTA la simplu
1 (1). Iga Swiatek (Polonia) 7.181 puncte
2 (3). Paula Badosa (Spania) 5.045
3 (2). Barbora Krejcikova (Cehia) 5.043
4 (4). Arina Sabalenka (Belarus) 4.711
5 (5). Maria Sakkari (Grecia) 4.651
6 (6). Anett Kontaveit (Estonia) 4.511
7 (7). Karolina Pliskova (Cehia) 4.207
8 (8). Danielle Collins (SUA) 3.151
9 (9). Garbine Muguruza (Spania) 3.070
10 (10). Ons Jabeur (Tunisia) 3.015
……………………………………………..
21 (20). Simona Halep 1.972
27 (24). Sorana Cîrstea 1.670
57 (58). Elena-Gabriela Ruse 1.061
62 (62). Irina-Camelia Begu 1.004
69 (71). Jaqueline Cristian 931
95 (90). Ana Bogdan 698
105 (104). Irina Bara 629
125 (123). Mihaela Buzărnescu 522
161 (161). Alexandra Cadanţu-Ignatik 402
234 (232). Gabriela Lee 296
255 (249). Irina Fetecău 276
262 (270). Cristina Dinu 269
Sârbul Novak Djokovic se menţine lider în ierarhia ATP
Sârbul Novak Djokovic continuă să conducă în clasamentul mondial al jucătorilor profesionişti de tenis (ATP), publicat luni, în timp ce spaniolul Carlos Alcaraz a pătruns pentru prima dată în Top 10, la vârsta de 18 ani. Alcaraz, care a câştigat turneul ATP de la Barcelona, a urcat de pe poziţia a 11-a pe a 9-a, britanicul Cameron Norrie ieşind din primii zece. Pe podium, Djokovic are 320 puncte avans faţă de Daniil Medvedev, ocupantul poziţiei a doua. Cel mai bun tenisman român, Marius Copil, se menţine pe poziţia 234.
Clasamentul ATP la simplu
1 (1). Novak Djokovic (Serbia) 8.400 puncte
2 (2). Daniil Medvedev (Rusia) 8.080
3 (3). Alexander Zverev (Germania) 7.465
4 (4). Rafael Nadal (Spania) 6.435
5 (5). Stefanos Tsitsipas (Grecia) 5.770
6 (6). Matteo Berrettini (Italia) 4.570
7 (7). Casper Ruud (Norvegia) 4.110
8 (8). Andrei Rublev (Rusia) 4.025
9 (11). Carlos Alcaraz (Spania) 3.827
10 (9) Felix Auger-Aliassime (Canada) 3.625
………………………………………………………………..
234 (234). Marius Copil 223
298 (305). Filip Cristian Jianu 166
356 (360). Nicholas David Ionel 121
450 (474). Cezar Creţu 82
528 (528). Bogdan Ionuţ Apostol 60
585 (586). Ştefan Paloşi 45
639 (645). Alexandru Jecan 37
660 (592) Nicolae Frunză 35
697 (701) Gabi Boitan 30. (agerpres)