Gloria a cedat în faţa lui FC Hunedoara
Gloria a disputat cel de-al doilea meci pe teren propriu în compania formaţiei FC Hunedoara, partidă conteâd pentru etapa cu numărul 18 a ligii a 3-a, seria 5. În faţa celor aproximativ 400 de spectatori, elevii lui Leontin Pinţa au pierdut, scor 1-0 după un meci lipsit total de spectaculozitate.
Prima repriză a fost una de-a dreptul plictisitoare, în minutul 24, hunedorenii au avut singura ocazie prin Robert Cristian, care însă nu a reuşit să-l păcălească pe portarul arădean Bujor. Cea de-a doua parte a fost parcă mai animată de ocazii, Ioan Radu de la oaspeţi ratând o ocazie în minutul 52, acelaşi Bujor intervenind salvator. Elevii lui Pinţa aveau să irosească o serie de ocazii în minutul 57, când Popa a şutat puternic, dar de data aceasta a venit rândul portarului de la oaspeţi, Anton să intervină salvator respingând mingea până la Claudiu Ban care a reluat, dar şutul său a fost deviat în corner. În minutul 60 arădeanul Vitu l-a faultat în careu pe Istinie, fundaşul Gloriei văzând şi cartonaşul roşu, după ce a acumulat al doilea galben. Cel carea avea să deschidă scorul era exutistul Lucian Todea, carea a executat ca la carte lovitura de pedeapsă, 1-0. Băieţii pregătiţi de Aurel Şunda au trecut pe lângă majorarea scorului în minutul 70, când noul intrat Roiu, a şutat năpraznic din 10 metri, dar mingea a fost respinsă în corner. Trei minute mai târziu acelaşi Istinie, a scăpat singur cu Bujor, acesta din urmă apelând la ultima soluţie, faultul, centralul arătând pentru a doua oară punctual de la 11 metri. Jitaru a executat, însă nu l-a putut păcăli pe Bujor acesta apărând şutul hunedoreanului. Cei de la Gloria puteau adduce egalarea în minutul 78 prin Botiş, care a primit în 4 metri un balon trimis de Gherghel, dar tânărul arădean s-a încurcat în ştiinţă şi astfel gazdele au rămas în avantaj. Spre finalul partidei un alt ex-utist Bier, a trimis cu capul în bară, centrarea expediată de Vodiţă.
“Am avut un meci greu astăzi, am întâlnit nişte fotbalişti foarte tinericare şi-au vândut foarte scump pielea, au alergat foarte mult, au avut şi câteva ocazii de a înscrie, dar per ansamblu noi am dominat jocul şi am câştigat. Victoria nu poate fi pusă sub semnul întrebării, am ratat şi un 11 metri, am avut şi bară, am fost zic eu superiori echipei gazdă”– a declarat Aurel Şunda, antrenor FC Hunedoara.
FC Hunedoara este mai aproape de promovare, decât sperau în urmă cu ceva vreme.
“Mai avem mult de muncă, suntem în lupta pentru promovare,vedeţi sunt câteva echipe acolo la vârf printre care şi Hunedoara, sper ca la final noi să fim cei care vor avea câştig de cauză”– a complectat antrenorul hunedorean
De cealaltă parte, Leo Pinţa nu s-a arătat deloc mulţumit de prestaţia elevilor săi.
“Am avut două ocazii deosebit de importante pentru tinereţea copiilor, pentru aplombul care putea să se întâmple la cele două ocazii, şi a venit penalty, care nimeni nu poate spune că a fost sau nu, arbitrul o pune pe var şi “la revedere”. Am rămas în zece oameni, sigur, experienţa lor şi valoarea în acelaşi timp, sunt nu mai puţin de zece care au jucat în divizia B. Dar a venit ocazia lui Ban din 4 metri, oriunde dădea, se schimba soarta jocului.Trebuie să fim fair-play şi să-i felicităm pentru victorie” – spus Leo Pinţa, antrenor Gloria Arad.
Gloria: Bujor – Vițu, Blănaru (78 Sima), Dubeștean, Hulbăr – Ad. Popa, Ban, Puie (75 Borteș), Eșanu (67 Gherghel) – Botiș, Bulza (60 Păvălan).
Hunedoara: I. Anton – Marcu, Mușuroia, Bier, Vodiță – R. Cristian (66 Roiu), Vajda, L. Todea, Istinie (78 Șandor) – I. Radu (55 Păcurar), Jitaru (88 Muntean).
Arbitri: Flavius Roșu (Timișoara) – Gabriel Cîrlea, Ion Duma (ambii Sibiu). Observatori: Petre Herghelegiu (Reșița), Romeo Malac (Timișoara).