Gimnastele din Arad au strălucit și la ultimele competiții de ritmică ale anului, Carina Crainic – a șasea în Topul Federației
Finalul competițional de an în gimnastica ritmică românească le-a găsit pe sportivele de la CSM Arad în sala Forex din Brașov, acolo unde au avut loc ultimele întreceri din 2022, Campionatul Național de Ansambluri și Festivalul Național. Iar așa cum ne-au obișnuit de fiecare dată, fetele pregătite de Daniela Chiriac, Tatiana Novikova și Flavia Micula s-au ridicat la înălțime, reușind să urce pe podium, obținându-se locul 1 la amsamblu, categoria junioare 4, în formula Marca Cercel, Elena Tătar, Ana Tau, Eliza Cândea și Kalesi Fabian și tot titlu național la categoria junioare 1, ansamblul cu mingi, în componența Teodora Iovănaș Brădean, Vanessa Varga, Kaitlyn Varga, Cesaria Crișan și Nadia Cândea.
La Festivalul Național, Iris Buniov a luat locul 1 la categoria 2015, Antonia Vig s-a clasat pe locul doi la 2014, iar Anastasia Costea a terminat pe 1 la minge și 2 la panglică, la categoria 2011. „Cireașa de pe tort” pentru secția de ritmică a CSM Arad a fost locul 6 ocupat de Carina Crainic (foto), în Top 10 al anului întocmit de Federația Română de Gimnastică Ritmică, condusă de Irina Deleanu.