Gimnastele CSM-ului se pregătesc de Naţionale
Secţia de gimnastică ritmică a CSM Arad se pregăteşte intens în vederea Campionatelor Naţionale de junioare şi senioare, întrecere care va avea loc în acest an la Chiajna, în perioada 2-5 octombrie. Daniela Chiriac conduce zilnic antrenamente pe plan local, iar vineri se va pleca la un concurs internaţional în Bosnia, pregătitor în vederea Naţionalelor. CSM Arad va deplasa o delegaţie formată din cinci sportive, dintre care trei pre-junioare, o junioară şi o senioară. „La Naţionale vom alinia opt sportive, avem echipă atât la pre-junioare (categoria a 3-a), unde ne dorim medalia de aur cât şi la junioare, unde obiectivul este o clasare pe podium. De asemenea, ne propunem medalii şi la individual, în principal cu Sonia Ichim, care va concura la 5 obiecte, dar şi la individual compus”, ne-a declarat antrenoarea Daniela Chiriac.
Cupa Rotaract Arad, în 25 octombrie
Echipa CSM-ului la categoria a 3-a este formată din Sonia Ichim, Aliona Gribovan, Carla Fizedean şi Evelin Ilyes, cea de junioare le are în componenţă pe Alexandra Bock, Anamaria Berar şi Vanessa Kling, iar la senioare singura reprezentantă este Flavia Micula. În altă ordine de idei, fiica antrenoarei de la CSM Arad, Ştefania Chiriac, este acum director tehnic al Federaţiei. După Naţionale urmează în 25 octombrie un concurs internaţional la Arad, Cupa Rotaract, pentru ca în noiembrie, Cupa României şi Campionatul Naţional de ansambluri de la Bucureşti să pună punct sezonului intern.
Foto: Raul Kling