George Neagu şi-a anunţat, printre lacrimi, plecarea: “Poate pentru mine e ultimul meci, pentru băieţi e un început…”
George Neagu trebuie să fie un exemplu pentru jucătorii care îmbracă sau vor îmbrăca pe viitor tricoul Bătrânei Doamne. Deşi nu este originar din Arad, jucătorul-antrenor al UTA-ei a oferit în această vară o dovadă cât se poate de clară de devotament şi spirit de sacrificiu pentru culorile alb-roşii, iar faptele sale au vorbit de la sine. Dar totul are o limită iar pe Neagu l-au copleşit, la finalul amicalului cu Sebişul, emoţiile, el anunţându-şi printre lacrimi plecarea: „Nu sunt antrenor, le-am mai spus şi băieţilor că sunt doar prietenul şi colegul lor. Încerc să le dau sfaturi, să îi ajut pe unii să rămână aici. Pentru mine e poate ultimul meci, îmi strâng bagajele şi plec, s-au adunat prea multe…Pentru băieţi este un început, pentru mine e gata, am jucat astăzi pentru aceşti oameni care au venit la stadion, dar nu mai pot, îmi sună telefonul şi îmi cere lumea banii, s-au adunat deja şase luni, e greu. Mă iau şi plec, stau acasă, asta e… Singurii care pot întoarce situaţia sunt cei care conduc clubul, dar după meci au plecat imediat. Mă aşteptam măcar la puţin respect, să vină la vestiare şi să le mulţumească copiilor, că au jucat pentru nimic. Să ajungi să joci la UTA pentru o masă e jenant, nu îmi vine să cred. Tot luni, marţi, vineri, suntem duşi cu vorba.”
„Mi-am depăşit atribuţiile din respect pentru oameni şi echipa asta, care înseamnă mult pentru mine”
Neagu suferă cel mai tare că nimeni din cei care sunt în conducerea clubului, sau pretind că vor fi cât de curând, nu a venit după meci să le strângă mâna. „Au venit, au stat pe bancă, dar de ce nu au intrat în vestiar, să le mulţumească copiilor? Eu nu mai cer respect, am ajuns să mă scoată afară proprietarii din apartament, le-am spus să plătească măcar două luni, dar nu i-a interesat. Mi-am făcut treaba, cred că mi-am şi depăşit atribuţiile de jucător, din respect pentru oameni şi echipa asta, care a însemnat şi înseamnă mult pentru mine. Le-am spus jucătorilor să îşi facă datoria în continuare, nu le cer să fie solidari cu mine, să facă ce îi îndeamnă instinctul. Pe mine m-a îndemnat să fac foamea la Arad o lună de zile, am făcut-o, dar nu mai pot aduce bani de acasă.
Despre meciul de azi: „Ireproşabil, copiii au alergat cât au putut”
Legat de meciul de astăzi, cu Sebişul, Neagu a avut doar cuvinte de laudă la adresa jucătorilor: „Ireproşabil, copiii au alergat cât au putut, le-am spus că pe faza de atac au libertate deplină dar pe apărare le-am cerut puţină organizare. Nu am vrut să luăm gol din fază fixă, nu au fost atenţi, au fost şi multe schimbări, poate asta ne-a bulversat puţin. Dar oricum ireproşabil, nu am nimic să le reproşez.” Întrebat despre apariţia lui Marţian pe bancă şi apoi în tribune, Neagu a spus: „Degeaba a fost pe bancă, vrem să simţim prezenţa sa cu bani. Cu statul pe bancă nu rezolvă nimic, nu plăteşte datoriile, absolut nimic.”
Gio: „Marţian trebuia să meargă la echipă, dacă vrea să fie patron”
Giovanni Catanzariti a aflat cu surprindere, la finalul amicalului cu Sebişul, că Neagu şi-a anunţat plecarea: „Pentru mine este o noutate, Neagu nu a vorbit cu mine. Nici ieri nu am discutat cu el, pentru că am fost toată ziua cu Marţian. Cum să mă duc eu la vestiar, când Marţian a zis că plăteşte, preia tot şi devine acţionar majoritar? Le-am dat cazare, masă, ce să mai fac? Eu vin în fiecare zi, el trebuia să meargă la echipă, dacă vrea să fie patron”, a spus Gio, care a clarificat şi situaţia actuală la nivel de tratative: „Nu există nici o variantă a doua sau de rezervă. La momentul acesta singura variantă este ca Marţian să plătească statul, iar atunci devine acţionar majoritar, asta a fost ultima discuţie, iar luni pornim de aici.”