„Galben-albastrele” revin în campionat după o pauză de aproape două săptămâni
Pe primul loc într-un clasament totuşi intermediar al Ligii Naţionale de baschet feminin – ligă cu nu mai puţin de nouă meciuri restante – FCC UAV Arad se pregăteşte de o nouă etapă. „Galben-albastrele” antrenate de Jose Araujo vor primi vizita Agronomiei Bucureşti, meci programat sâmbătă, ora 14:30, în Polivalenta arădeană şi care contează pentru runda a 21-a a LNBF. Se anunţă o misiune destul de uşoară pentru Hadzovic şi colegele sale, atâta timp cât adversarele ocupă abia locul 9 în ierarhie (bilanţ de 5 victorii şi 12 înfrângeri), din 12 formaţii rămase în campionat. Aradul e prima, cu 35 de puncte şi doar un eşec stagional şi ţinteşte în acest sezon un loc în finală. Totuşi, arădencele au avut emoţii în meciul tur din Capitală, când au făcut poate cel mai slab joc de atac, câştigând abia pe final, cu 55-46, dovadă că orice meci trebuie tratat cu maximă seriozitate şi concentrare. Mai ales că Agronomia a obţinut etapa trecută o victorie preţioasă, scor 55-52, cu Universitatea Cluj, „studentele” de pe Someş cedând greu şi la Arad. Oaspetele de sâmbătă au doar jucătoare românce în componenţă, iar cea mai importantă dintre ele este chiar o ex-arădeancă, Anca Şipoş, componentă şi a naţionalei de baschet 3×3. De altfel, ea a fost şi coşghetera meciului tur dintre cele două echipe, cu 22 de puncte, în vreme ce principalele marcatoare ale Aradului au fost Keys şi Vitulova, ambele cu 18 puncte înscrise. Liderul vine după o pauză importantă în campionat, de aproape două săptămâni, ca urmare a amânării meciului cu CSM Satu Mare şi trebuie să îşi reintre în ritm.
Restanţa de la Târgu Secuiesc se joacă pe 26 februarie
Sezonul regulat se va încheia pe 23 martie, când este programată ultima etapă. Până atunci, echipele vor trebui să găsească loc în calendarul tot mai aglomerat și pentru disputarea restanţelor. FCC Baschet UAV Arad urmează să joace în 26 februarie restanța de la Târgu Secuiesc. „Galben-albastrele” s-au ales recent cu o nouă restanță, derby-ul de la Satu Mare (amânat pe motiv de COVID, la cererea gazdelor), foarte important în lupta pentru primele două locuri şi implicit pentru o eventuală semifinală cu avantajul terenului propriu. Sătmărencele sunt campioane la restanțe și vor avea un calendar foarte aglomerat în următoarea lună. Pe lângă restanța cu Aradul, mai au trei: la Târgu Secuiesc (din etapa a 12-a, meci amânat din 23 decembrie), la Sfântu Gheorghe (etapa 15, din 15 ianuarie, cazuri de Covid-19 la CSM) și Brașov (etapa 17, din 29 ianuarie, Covid la Olimpia). Sătmărencele vor evolua și la Final Four-ul Cupei României, astfel că va fi complicat să găsească loc pentru toate cele patru partide pe care nu le-au jucat la data stabilită inițial.