Gabriel Bocşer a cucerit aurul la etapa de Cupă Mondială din Bulgaria
Circuitul noii ediții a Cupei Mondiale 2015 s-a încheiat la Borovets (Bulgaria), după ce caravana gimnasticii aerobice a trecut pe la Cantanhede (Portugalia), în martie și Tokyo, în aprilie, cu participarea celor mai buni specialiști ai genului din 19 țări. Și de această dată, gimnaștii români s-au aflat printre cei mai buni competitori, chiar dacă lotul se află în plină reconstrucție, astfel că s-au aflat pe primul loc la grup, în componenţa Bianca Gorgovan, Gabriel Bocşer (CS Universitatea Arad), Lavinia Panaete, Lucian Săvulescu, Dacian Barna, pe poziția secundă la individual feminin – Bianca Gorgovan și pe locul 3 la trio – Lavinia Panaete, Lucian Săvulescu, Dacian Barna, încheind, astfel, o prezență de top în contextul unei participări la un nivel foarte ridicat. S-au aflat în concurs gimnaști și gimnaste, mulți cu titluri continentale și mondiale în palmares, din 19 ţări. Calificat în ultima sesiune de pe locul 6, Gabriel Bocșer, de la CSU Arad, a încheiat la individual pe poziția a 8-a.
Sursă: romgym.ro