Florin Vizitiu vizează anul viitor o medalie europeană la seniori
Florin Vizitiu şi-a reconfirmat valoarea în 2014, el cucerind trei medalii la Europenele de juniori. Campion naţional de seniori la categoria sa şi ocupant al locului 6 la întrecerea continentală a seniorilor, halterofilul de la CSM Arad se declară destul de mulţumit de rezultatele din acest an: „Se putea şi mai bine, mai ales la Mondialele seniorilor, adică un loc 11 sau 12, dar per total e un an destul de bun. Important e că nu am ratat la juniori, unde la Europene mi-am îndeplinit obiectivul. Obiectivul principal în 2015 este o medalie europeană la seniori şi o clasare cât mai bună la Mondiale”, ne-a declarat Florin Vizitiu, un pariu câştigat al fostului mare campion Adrian Jigău, la fel de ambiţios şi în cariera de antrenor.
Începe drumul spre Rio
Chiar dacă are 18 ani şi este abia în primul an de juniorat, tânărul halterofil arădean nu mai are motivaţie foarte mare la această categorie de vârstă, unde deja este campion absolut pe plan intern şi multiplu medaliat european. Marea sa provocare devine acum Jocurile Olimpice: „Nu va fi nici greu, dar nici uşor să mă calific pentru Rio. Am nevoie de o clasare în primii 6 la Europene sau Mondiale de seniori. În această perioadă fac antrenamente la Arad, iar pe 8 ianuarie voi pleca probabil la lot, în Bucureşti. E posibil să mai rămân o săptămână sau două pentru şcoală, eu fiind elev în clasa a XI-a la Liceul cu Program Sportiv.”
În topul sportului arădean
Performerul CSM-ului ţine să aducă mulţumiri şi celor care l-au sprijinit şi ajutat pe parcursul acestui an: „Vreau să le mulţumesc în special antrenorilor mei de la lot, Petre Becheru şi Niţu Nicolae, celor de la club, Adi Jigău şi Pavel Sebeşan, conducerii şcolii unde învăţ şi în general tuturor celor care mă susţin, sper să nu îi dezamăgesc anul viitor.” Performanţele obţinute în acest an l-au propulsat din nou pe Daniel Florin Vizitiu în topul sportului arădean. La Gala organizată de Primărie a ocupat locul doi, în vreme ce la festivităţile de final de an organizate de DJST Arad şi CSM Arad a fost desemnat cel mai bun sportiv al anului.