Finalele Campionatului Naţional de Judo U17
Sala de sport a Liceului Pedagogic „Dimitrie Ţichindeal“ din Arad a găzduit pe durata a două zile finala Campionatului Naţional de judo U17 (m+f).
În prima zi de concurs, au avut loc meciurile din calificări şi recalificări, la startul competiţiei aflându-se peste 400 de sportivi din întreaga ţară.
Judeţul Arad este reprezentat de 24 de judoka, majoritatea legitimaţi la LPS CSS Gloria şi CSM.
Cea de a doua zi a Campionatelor Naţionale de judo U17, a adus rezultate deosebite pentru sportivii arădeni.
Luca Kunszabo (LPS CSS Gloria Arad) a devenit campion naţional la cat. +90 kg, iar colegul său de club Harley Copil a fost foarte aproape de aceeaşi performanţă, devenind vicecampion naţional la cat. 90 kg. În apropierea podiumului a fost şi un alt sportiv al LPS CSS Gloria, Robert Nagy, care la cat. +90 a cedat în finala mică a categoriei.
Toţi cei trei judoka sunt pregătiţi de antrenorul emerit Mihai Telechi, împreună cu Dorel Hărşan, Alin Moţ şi Daniel Lascu.
Deasemenea arădenii Andrada Balaş (CSM Arad), antrenor Dorin Drimbe şi Vlad Suciu (Victoria Nădlac), antrenor Adrian Rău-Lehoczki.
au avut o comportare meritorie.