Final de sezon regulat în genunchi pentru UTA

Final de sezon regulat în genunchi pentru UTA
0 comments, 10/03/2025, by , in Fotbal, Ultimele stiri, UTA

UTA a cedat în această seară, scor 0-2, în fața lui Dinamo, în ultimul meci din sezonul regulat al SupeLigii. Pe un stadion plin și cu două galerii la datorie, arădenii au dezvoltat „complexul” dinamovist, cedând pentru a patra oară la rând. Prima ocazie a venit în minutul 6, când Milanov a tras din afara careului, dar Iliev a fost salvat de bară. UTA a replicat prin Omondi, în minutul 15, dar mingea șutată din careu a trecut puțin alături. Cârjan a fost și el aproape de gol, dar mingea s-a scurs milimetric pe lângă bară, in minutul 25.

UTA putea marca în minutul 33, dar Roșca a scos miraculos șutul lui Harrison. Apoi, Iliev a avut și el o intervenție excelentă, la șutul lui Selmani. Deschiderea scorului a venit, totuși, în primul minut de prelungire. Atunci, Cârjan a primit o minge în careu, Trif doar l-a talonat pe mijlocașul dinamovist, iar acesta a tras perfect, în cros și era 0-1. La patru minute de la reluare, Dinamo putea face 2-0. Atunci, Iliev a dat pe lângă minge, la 18 metri de poartă, dar Milanov a ratat incredibil, după ce l-a păcălit pe Trif.

Perica a ratat și el o mare ocazie, șutând pe lângă poartă, din poziție foarte bună. Paulolo a ratat de la doar câțiva metri, doar cu portarul Roșca în față, șutul său trecând milimetric alături. Până la urmă s-a făcut 0-2, Selmani parafând scorul final după o pasă a lui Mărginean. UTA termină pe 11 și va avea un play-out complicat, în vreme ce Dinamo speră chiar la titlu.

Formații:

UTA: Iliev – Tsouka, Paulolo, Conte, Trif – C. Mihai (Hodoșan), Rassoul (Tzionis) – Danciu (Hrezdac), Costache (Dragoș), Omondi – Harrison (Mpoku).
Dinamo: Roșca – Sivis (Costin), Boateng, Patriche, Opruț – Milanov, Gnahore, Olsen (Mărginean), Cârjan (Politic) – Selmani, Perica (Abdallah).
Au arbitrat: A. Cojocaru (Galați) – la centru, Fl. Vișan (Galați) și R. Bârdeș (Pitești0 – asistenți.

About jordan

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *