Fetele CSM-ului au urcat pe podium la Zagiping 2016
Jucătorii de tenis de masă de la CSM Arad s-au întors cu rezultate notabile de la Zagiping 2016 – ajuns la ediţia a 63-a, concurs internaţional puternic desfăşurat la Zagreb (Croaţia), rezervat categoriilor cadeţi şi juniori. Delegaţia de la CSM Arad, coordonată de antrenorul Cristian Dodean, s-a întors acasă cu două medalii de bronz, locul trei pe echipe, în formula Andreea Neamţu, Adela Strună şi Ana Maria Sîrb şi la individual, prin Adela Strună.
Andreea Neamţu, Ana Maria Sîrb şi Ionuţ Strună au intrat în primii 32 la individual. Rezultate care confirmă faptul că şcoala arădeană de tenis de masă produce în continuare talente, iar viitorul e ca şi asigurat. Cristian Dodean îi are mai colegi în staff-ul tehnic la CSM Arad pe Livia Căruceru, Magdalena Leszay şi Arpad Kakas.
Foto: facebook (Tenis de Masă – CSM Arad)