Fetele CSM-ului au aflat când vor juca returul Superligii de tenis de masă
Bucureștiul va găzdui și turneul retur din cadrul Superligii Naționale pe echipe la tenis de masă. În întrecerea fetelor, echipa CSM Arad va încerca o clasare cât mai bună, după ce în toamnă a ocupat locul 5 la finele turului. Federația a stabilit și când se va disputa returul și anume perioada 5-8 martie, până atunci arădencele putându-se pregăti pentru partea a doua a campionatului. Vă reamintim că sala Romsilva a FRTM, din București, găzduia în toamna anul trecut turneul tur al Superligii Naționale pe echipe la tenis de masă, atât la feminin cât și la masculin.
În întrecerea fetelor, echipa CSM Arad, antrenori Cristian Dodean, Patriciu Muntean și Andreea Fistyulof, în formula Adela Strună, Alesia Sferlea și Camelia Merenco, a încheiat cu un bilanț de două victorii (3-1 cu CSM Victoria Carei și 3-2 cu CSM Slatina) și cinci înfrângeri (1-3 cu campioana CSA Steaua, 2-3 cu CSM Bistrița, 2-3 cu CS Gloria Bistrița, 0-3 cu CSM Constanța I și 2-3 cu Rapid București).
În clasamentul final al turului, CSM Constanța I, vicecampioana en-titre, are victorii pe linie (3-0 cu CSA Steaua!) și punctaj maxim, 14 puncte, urmată de Steaua (cu Bernadette Szocs, locul 16 mondial, în lot), 13 puncte și CS Gloria Bistrița, 12 puncte. Pe 4 e surpriza CS Rapid, 11 puncte, pe 5 și 6 vin Aradul și Careiul, ambele cu 9 puncte, iar pe 7 și 8 CSM Bistrița și CSM Slatina, ambele cu 8 puncte.