FCC UAV și Rapid se înfruntă pentru bronz, sub coșul fetelor
FCC UAV încearcă să mai salveze ce mai e de salvat dintr-un sezon în care și-a ratat obiectivul, calificarea în finala campionatului. Învinsă surprinzător în penultimul act al LNBF de revelația CSM Constanța, echipa arădeană va lupta acum în finala mică, pentru bronzul național. Nu va fi deloc o misiune ușoară, în fața unei Rapid București ce s-a prezentat neașteptat de bine în semifinala cu marea favorită la titlu, Sepsi SIC sfântu Gheorghe. Cel puțin, feroviarele nu au pierdut la diferențe mari în fața campioanei, precum Aradul, care s-a făcut chiar de râs în finala Cupei. A fost 80-62 și 75-61 pentru covăsnence, în condițiile în care invincibila echipă din secuime a contat pe tot lotul. Așadar, galben-albastrele trebuie să se adune și să se motiveze foarte bine în fața unei formații care de altfel a fost mai bună la directe, în sezonul regulat, 67-61 pentru FCC UAV la Arad, respectiv 83-72 pentru Rapid, la București. Cum moralul nu e deloc bun, iar cele două drumuri dus-întors până la Constanța atârnă greu din punct de vedere fizic, cel mai greu meci al seriei (se joacă după sistemul cel mai bun din 3 meciuri) se anunță chiar primul, cel de joi, ora 18:30, din Polivalenta arădeană. Rapidistele pregătite de italianul Sandro Orlando vor trebui să confirme prestațiile bune din semifinală, în vreme ce FCC UAV nu concepe să rateze și ultimul loc pe podium.
Aradul e favorită în finala mică, dar nu va avea misiune ușoară
Arădencele speră să își bucure fanii măcar acum, de Paște, dar au de luat și o revanșă în fața giuleștencelor, acea înfrângere din retur, de la Rapid, costându-le în mare măsură finala campionatului. Dacă CSM Constanța a avut patru straniere, Rapid dispune de doar trei, americancele Wade și Motley și lituanianca Kraujanaite. FCC UAV a rămas datoare după un sezon sub așteptări, ba chiar slab, multe din jucătoare fiind nevoite să își ridice nivelul măcar acum, la final de stagiune. Meciul doi al finalei pentru locurile 3-4 este programat marți, 18 aprilie, în sala Rapid, pentru ca partida decisivă, dacă va fi nevoie, să se dispute din nou la Arad, în 21 aprilie. În finala Ligii Naționale se înfruntă Sepsi SIC și CSM Constanța, cea din urmă calificată în premieră în ultimul act chiar la primul sezon de după înființare. Campioana ultimilor ani pornește din postură de mare favorită și în mod normal nu are cum să îi scape o victorie cu 3-0 la general, ceea ce ar însemna sezon intern fără nicio înfrângere! Primele două meciuri sunt pe 13 și 14 aprilie, la Sfântu Gheorghe.