FCC UAV este de astăzi în formulă completă: au ajuns și americancele! „Dublă” amicală la Arad cu campioana Serbiei, Steaua Roșie Belgrad!
FCC Baschet UAV Arad a început de pe 1 septembrie pregătirile pentru noul sezon în formulă aproape completă. La prima sesiune de pregătire, sub comanda lui Bogdan Bulj au fost 10 jucătoare. Dintre cele care au evoluat în sezonul trecut pentru vicecampioana României au rămas căpitanul Brankica Hadzovic, Andreea Fleșer, Veatriki Akathiotou și Denisa Vați. Tânăra Daria Negru a fost în lot în stagiunea precedentă și urmează să debuteze în prima ligă. FCC UAV a pierdut trei jucătoare românce importante, Laura Vaida și Alexandra Ghiță, transferate chiar de rivala Rapid și Ildiko Nagy, plecată în Luxemburg. De asemenea, cehoaica Tereza Vitulova a optat tot pentru Rapid, iar americanca Andreona Keys s-a transferat în Turcia. În privința româncelor, FCC UAV le-a adus în această vară pe Anamaria Ciotir, revenită după doi ani la Arad și Diana Roșu, pivot de 17 ani care a evoluat în primul eșalon cu ACS Rookies Oradea. Noutățile la capitolul straniere sunt sârboaicele Aleksandra Racic și Milena Marjanovic, pivot de 1,95 metri ce a jucat ultima oară în Turcia și pe care FCC UAV ar putea-o prezenta oficial în curând și bulgăroaica Iva Georgieva. Americanca Stephanie Madden a ajuns și ea, în weekend la Arad și deja se antrenează, iar în această dimineață a aterizat la Budapesta și conaționala Trinity Baptiste, astfel că se poate spune că echipa este de astăzi în formulă completă. Dacă peste vară Dan Moraru a fost cel care a făcut antrenamente cu jucătoarele din zonă, de la începutul acestei luni Bogdan Bulj și-a reintrat în rol.
Sârboaica Marjanovic se pregătește alături de galben-albastre, amicale și cu Sabac
Sârbul a fost reconfirmat pe banca tehnică grație rezultatelor excelente din finalul sezonului trecut, când a reușit să le conducă pe „galben-albastre” în finala campionatului, după o pauză de opt ani! Federația a anunțat deocamdată doar calendarul ediției viitoare de campionat, nu și programul. „Galben-albastrele” pregătesc startul Ligii Naționale, cu o primă etapă de tip turneu, la fel ca anul trecut, în 1-2 octombrie, într-o locație care urmează să fie anunțată. Aradul și-a stabilit și cele patru amicale ale toamnei, toate la Arad, practic două duble cu echipe din țara vecină, Serbia: în 17-18 septembrie cu ZKK Duga Sabac, locul 5 în sezonul trecut din prima ligă și în 24-25 septembrie cu nimeni alta decât campioana Serbiei, Steaua Roșie Belgrad (foto text), care va fi gazda turneului de calificare pentru Euroligă, în perioada 11-13 octombrie. Steaua Roșie va înfrunta în cadrul acestui turneu și campioana României, Sepsi-SIC Sfântu Gheorghe, pe 12 octombrie. Câștigătoarea calificărilor va merge pe tabloul principal, unde ar juca în Grupa A, în timp ce locurile doi și trei vor continua în EuroCup, unde este prezentă și FCC UAV Arad.