FCC UAV e de neoprit pe piaţa transferurilor: Andreea Fleşer schimbă tricoul de “studentă” şi e acum arădeancă!
Andreea Fleşer este noua baschetbalistă a FCC Baschet UAV Arad, anunţă site-ul oficial al clubului. Coordonatoarea de joc a semnat un contract valabil până în vara anului 2023. Sportiva în vârstă de 22 de ani, originară din Aiud, s-a format la Alba Iulia, evoluând pe prima scenă la CSU și Phoenix Constanța, pentru ca din 2020 să îmbrace maioul “alb-negru” al grupării studențești CS Universitatea Cluj. Andreea Fleșer a avut convocări sub “tricolor”, în care a strâns prezențe la loturile naționale de junioare, respectiv la echipa reprezentativă 3×3 a României. Sportiva a făcut parte în 2018 din naționala sub 20 de ani care a încheiat pe locul 4 la Campionatele Europene, Divizia B, de la Oradea. În ediţia precedentă de Cupa României, baschetbalista a jucat finala competiţiei alături de echipa sa. Într-o finală cu Sepsi Sf. Gheorghe, Fleşer a avut cel mai bun procentaj la aruncările de două puncte din tabăra clujencelor: 71% cu 5 din 7 aruncări transformate, dar a mai adunat şi 3 recuperări, respectiv o pasă decisivă. În actualul sezon din Liga Naţională, baschetbalista ce măsoară 1,63 metri a intrat pe parchet pentru o medie de 29:23 minute, timp în care a strâns 5.2 puncte şi 3.3 recuperări. Cea mai bună prestaţie a avut-o în victoria clujencelor (61-54) obţinută cu CSM-ul din Târgovişte, unde a acumulat 14 puncte, 6 recuperări şi 3 pase decisive.
Trei transferuri făcute de liderul Ligii Naţionale, în această iarnă
Un aspect interesant a fost consemnat în 2020, când noua jucătoare a Aradului a fost protagonista principală într-o premieră în baschetul românesc și anume folosirea arbitrajului video. În partida disputată chiar împotriva echipei arădene, oficialii întâlnirii au întors decizia după ce au consultat imaginile oferite de sistemul Keemotion. Inițial aceștia au dictat greșeală anti-sportivă la faultul comis de Andreea Fleșer asupra lui Brankica Hadzovic, însă după ce au consultat imaginile video au revenit asupra deciziei inițiale, considerând că intrarea lui Fleșer a fost un fault de joc. Vă reamintim că Aradul a mai bifat două transferuri în această iarnă, americanca Shereen Sutherland şi o altă jucătoare româncă de viitor, Laura Vaida.