FCC ICIM a căzut, pe final, examenul de la Satu Mare
Lipsită de aportul americancei Harrison, accidentată şi cu Neagu nerefăcută total, FCC ICIM Arad a pierdut destul de clar în prima etapă a Ligii Naţionale de baschet, pe terenul celor de la CSM Satu Mare. Totuşi, „galben-albastrele” au început bine, având şi 11 puncte avans în prima parte şi fiind la conducere la pauza mare. Sătmărencele au revenit însă puternic, iar diferenţa s-a făcut în ultimul sfert, când gazdele s-au dovedit mult mai proaspete şi eficiente.
Din tabăra arădeană, merită consemnată evoluția bosniacei Miljana Dzombeta (foto), jucătoarea în vârstă de 24 de ani având o prestație bună din punct de vedere statistic, cu un procentaj de 100% la aruncările de două puncte. S-a terminat CSM Satu Mare – FCC ICIM Arad 74-59 (pe sferturi: 15-18, 18-20, 20-13, 21-8). Marcatoare – Satu Mare: Denson 21, Lloyd 18, Olah 11, Mandache 11, Tavic 6, Baltic 4 şi Huţanu 3; FCC ICIM: Dzombeta 18, Hadzovic 13, Burdgess 11, Fodor 10, Ciotir 5 și Ardelean 2.
Miljan Medvedj: „Să muncim mai bine”
„Ne-am aşteptat să avem probleme în partea a doua, să nu uităm că am jucat în 7-8 jucătoare, cu doar trei străine pe teren. Apoi, Leeza Burdgess a făcut prea repede 4 faulturi, nu am putut să o mai joc şi fără ea a fost şi mai greu. Am marcat foarte puţin pentru a spera la victorie în faţa unui adversar de top. Trebuie să lucrăm în continuare, să muncim şi mai bine. O aşteptăm şi pe Harrison la antrenamente, sperăm să ne bazăm pe ea câteva minute etapa viitoare, cu Sepsi”, spune antrenorul ICIM-ului, Miljan Medvedj.
Dueluri cu Sepsi şi Târgovişte, la Arad!
Pentru FCC ICIM Arad urmează două meciuri tari în „Polivalenta” arădeană, în faţa unor adversari cu pretenţii în acest sezon al Ligii Naţionale. Mai întâi, sâmbătă, va primi vizita campioanei României, Sepsi Sfântu Gheorghe, după care la Arad vine rivala tradiţională a ultimilor 20 de ani, CSM Târgovişte, duel cândva un veritabil „El Clasico” din baschetul feminin românesc. (foto: lukarad.ro)