Favoritul principal a câştigat festivalul de şah al Aradului
Marele maestru Alexander Zubov (Ucraina), principalul favorit, a câștigat duminică turneul open din cadrul Festivalului Internațional de Șah de la Arad, cu 7,5 puncte din 9 posibile. Pe locul doi a încheiat marele maestru român Andrei Istrățescu, care a condus în clasamentul provizoriu până înaintea ultimei runde, dar o remiză cu tânărul Mihnea Costachi l-a costat titlul, el încheind cu 7 puncte. Pe locul trei, tot cu 7 puncte, dar cu un coeficient de departajare inferior, s-a clasat marele maestru român Szabo Gergely.
Au participat la această competiție 245 de jucători din 17 ţări, iar organizatorii ediției a X-a a festivalului au fost ACS Șah Club Vados Arad (președinte Alin Câmpeanu), în parteneriat cu Consilul Local și cu Consiliul Județean Arad.
În afara turneului principal, festivalul a mai cuprins un turneu pentru jucătorii cu Elo sub 1600 cu omologare FIDE și două turnee de copii (sub 8 și sub 10 ani) cu omologare FR Șah, dar și o cupă a presei. Cel mai bun jurnalist s-a dovedit a fi Nicolae Haas (Jelen), urmat de Vlad Sârb și Marius Herța (Sportsin).