Fără Man şi Petre, România U21 a fost învinsă de Spania
Selecţionata de fotbal Under-21 a României a fost învinsă de formaţia similară a Spaniei cu scorul de 1-0 (0-0), la Granada, într-un meci amical. Singurul gol al partidei a fost reuşit de Mikel Merino (67).
Echipa antrenată de Mirel Rădoi a fost lipsită în acest meci nu mai puţin de 9 jucători, care au fost convocaţi la naţionala de seniori, pe lângă aceştia existând şi alte absenţe. Pentru România nu au putut juca nici arădenii Dennis Man, convocat la naţionala mare şi Adrian Petre, accidentat.
România va mai juca un meci amical în acest stagiu din Spania, luni, contra Danemarcei, la Marbella. Reprezentativa de tineret va evolua la EURO 2019, în Italia şi San Marino, în Grupa C, alături de Anglia, Franţa şi Croaţia.
Campionatul European se va disputa în perioada 16-30 iunie. (foto: frf.ro)