Fără charter, dar cu ambiţie şi tupeu! UTA îi pune gând rău Botoşaniului
UTA a plecat încă de ieri spre Botoşani, dar cu escală aseară, la Bistriţa, unde s-a şi cazat. Lunga deplasare până în Moldova, a doua ca şi distanţă după cea de la Constanţa, este făcută în două etape, cu autocarul, asta pentru că arădenii nu îşi permit un charter. Aşadar, abia astăzi se pleacă spre „oraşul domniţelor”, cum mai este poreclit Botoşaniul. La faţa locului vine însă o „Doamnă” ce râvneşte punct(e), în ciuda problemelor de lot. Balauru şi Hora sunt încă pozitivi la Covid-19, Tomozei, Ilie şi Melinte s-au vindecat dar au rămas acasă, pentru a se recupera mai bine, în vreme ce Miculescu şi Pleaşcă sunt accidentaţi. În aceste condiţii, Laszlo Balint ar putea alinia un prim „11” asemănător celui din disputa cu Chindia. Mai ales că formula câştigătoare nu prea se schimbă, lucru valabil poate în alte vremuri, nu în cele pe care le trăim. O schimbare în formula de start l-ar putea avea în prim-plan pe sărbătoritul săptămânii, Vali Buhăcianu, care se pliază mullt mai bine pe un joc de contraatac, aşa cum ar putea prefera UTA în meciul de sâmbătă. Echipa lui Balint vrea să îşi continue seria pozitivă din ultima vreme, cu două victorii şi tot atâtea egaluri, dar şi cu un singur gol primit, în precendetele patru etape!
Balint: „Dacă vrem un rezultat bun, trebuie să punem probleme”
„Cred și sper că victoria din etapa trecută ne-a deblocat un pic în ceea ce privește exprimarea jocului și aștept să se vadă acest lucru sâmbătă. Pentru mine e evident faptul că, dacă vrem să scoatem un rezultat bun la Botoșani, trebuie să punem probleme. Trebuie să amenințăm poarta adversă, să punem presiune pe apărarea lor, dar și să avem o organizare defensivă bună și să știm să reacționăm în momentele de tranziție. Știind toate aceste lucruri, le-am pregătit, le-am analizat, le-am discutat împreună cu băieții și sper să le punem în practică cu eficiență”, a spus Balint la conferinţa de presă de dinaintea partidei cu moldovenii lui Marius Croitoru. Lotul anti-Botoşani este format din 19 fotbaliști: Fl. Iacob, Moldovan – Bustea, Albu, Benga, Da Silva, Roumpoulakou, Isac, Roșu, Oroian, Popescu, Ursu, Klapan, Tescan, Morar, Rusu, C.Rus, Buhăcianu şi Ioniță.
Meci important pentru zona play-off-ului
Meciul dintre FC Botoşani şi UTA este programat sâmbătă, la ora 19:15 şi contează pentru etapa a 9-a a Casa Liga 1. Cele două echipe au 11 puncte şi sunt vecine de clasament, gazdele pe 5, iar UTA pe 6, dar despărţite de golaveraj. Practic, ambele au reuşit să se deblocheze runda trecută: Botoşaniul a pus capăt unei serii negre, cu victoria in extremis de la Mediaş, iar UTA a obţinut prima victorie acasă, pe noul stadion al Aradului, în faţa Chindiei. Aşadar, destule motive pentru a vedea un meci interesant sâmbătă seara, la lumina reflectoarelor.