Etapă prolifică pentru arădene, în liga secundă de handbal
Divizionara secundă de handbal Crişul Chişineu Criş își păstrează avansul de patru puncte în fruntea seriei D, față de echipa din Târgu Mureș, după victoria clară de la Reşiţa, meci disputat în devansul rundei a 12-a. După 15-8 la pauză, finalul a consfinţit un succes categoric al „alb-albastrelor”, scor 26-15.
Au jucat și au marcat pentru Crișul: Gaiu 6, Petruse 5, Boldor 4, Klimek 3, Vezentan 2, Vrabie 2, Golusin 2, Cherecheși 1, Popeanu 1, Năstasă, Nemoianu, Corha, Haidu, Snakovschi.
Săptămâna viitoare, echipa pregătită de Sebastian Tudor evoluează tot în deplasare, dar mai aproape de casă, la Timișoara, pe terenul ocupantei locului patru în clasament.
La masculin, HC Beldiman Arad a furnizat o semi-surpriză, remizând acasă, scor 24-24 (12-13) cu CSU „Constantin Brâncuși” Tg. Jiu, ocupanta locului 5 în seria D din liga a doua, cu 18 puncte. Gazdele se aflau pe ultimul loc (7), cu doar 4 puncte.
Tinerii elevi ai lui George Beldiman au fost la timonă şi puteau chiar câştiga, dar au irosit ultimul atac. În ultima rundă a turului II, arădenii se deplasează tpt pe Bega, pe terenul CNOPJ Timișoara, locul 4 în serie.
HC Beldiman are acum 5 puncte în clasament şi a predat „lanterna roşie” celor de la CSU Politehnica Timişoara.