Etapă intermediară nefastă pentru UTA și Pîncota. Vezi rezultate și clasament
Etapa intermediară de astăzi din Liga a II-a a consemnat înfrângeri pentru UTA și Șoimii Pîncota. Trupa din Podgorie a cedat dramatic, cu 2-1 la Râmnicu Vâlea, după ce la pauză avea 1-0. Echipa lui Ionuț Popa a fost decimată de centralul Vladimir Nagy din Aiud, care le-a acordat oaspeților două cartonașe roșii la scorul de 1-1. Scorul a fost deschis de Leucuța, în minutul 12, cu un șut plasat de la marginea careului mare. Peste doar un minut, Alin Mihai a scăpat singur cu Fildan, dar nu l-a putut învinge pe acesta din două încercări. Până la pauză, Firțulescu și Pîrvulescu au trecut pe lângă egalare, dar după 45 de minute, Pîncota conducea la limită. Golul egalizator a căzut până la urmă în minutul 65, atunci când Ludușan a înscris după o fază confuză în careul arădenilor. În ultimele 25 de minute și-a intrat în rol arbitrul, iar Pirtea, minutul 72, pentru o presupusă lovitură cu cotul și Dragalina, minutul 76, pentru proteste, au fost eliminați și au plecat mai repede la vestiare. Cu doi oameni mai mult în ultimul sfert de oră, vâlcenii s-au aruncat în atac și până la urmă au reușit golul victoriei în minutul 90, când Firțulescu a marcat cu capul. Înfrângere pentru Pîncota, care astfel își ia adio de la play-off. Ionuț Popa a început jocul din Zăvoi în formula: Cioară – Dan, Crişan, Dubeştean, Siminic – Fuchs (69 Suciu), Issa (cpt.) – Leucuţa (49 Gîlcă), Dragalina, Pirtea – A. Mihai (79 Vasi).
Șoimii Pîncota va evolua în play-out
Nici UTA Bătrâna Doamnă nu a reușit mare lucru în Cetatea Chindiei, roș-albii recunoscându-se învinși în derby-ul rundei, 3-0 cu Chindia Târgoviște, după o nouă prestație slabă a formației pregătite de Roland Nagy. Chiar dacă și-au creat câteva ocazii mari, arădenii nu au fost inspirați în fața porții, în vreme ce apărarea a comis destule greșeli pentru a le permite gazdelor să își apropie victoria. Pe o ploaie măruntă și un teren greu, Chindia s-a descurcat mult mai bine și a înscris de trei ori. Hlistei a fost campionul ratărilor în prima repriză, mijlocașul arădean ratând de două ori din poziții ideale. La una din puținele faze ofensive din prima parte, Chindia a deschis scorul în minutul 42: Cherchez a scăpat în stânga careului, a centrat în faţa porţii, acolo de unde Popa a înscris cu o lovitură de cap în stânga lui Miron. În ultimul minut al reprizei, Burlă a centrat bine de pe stânga, iar Man a reluat, din șapte metri, în bară.
UTA pierde cu 3-0 și e departe de promovare
Desprinderea gazdelor a venit imediat după pauză, atunci când în urma unui corner executat de Honciu, mingea a ajuns la Cherchez, care a păcălit ușor doi fundași arădeni și cu un șut plasat din șase metri l-a învins pe Miron, 2-0 în minutul 47. Din acest moment, deși a vrut, UTA nu a mai reușit aproape nimic până la final, Miron salvându-și echipa în două rânduri de la o înfrângere la scor de forfait. Totuși, s-a făcut 3-0 în minutul 88, Honciu marcând din apropiere, după o nouă fază la care fundașii Bătrânei Doamne au dormit. Singura consolare pentru UTA e calificarea în play-off, dar de promovare nu se poate vorbi, la modul cum a arătat echipa în ultimele meciuri. Roli Nagy a început cu: Miron – Polgar, Botiş, Gligor (cpt.), Burlă – Strătilă, Chindriş, Tănase (46 Copil), Hlistei (69 Rus) – Man (68 Jorza), Curtuiuş.
Liga a II-a, seria 2, etapa 24:
Chindia Târgoviște – UTA 3-0
FC Brașov – Olimpia Satu Mare 3-0
CSM Râmnicu Vâlcea – Șoimii Pîncota 2-1
FCM Baia Mare – CS Mioveni 1-0
Metalul Reșița – Gaz Metan Mediaș 0-1
FC Bihor – Unirea Tărlungeni 0-3
FC Caransebeș – Universitatea Cluj 0-3
Clasament
1.Gaz Metan 24 15 4 5 36-18 49
2.Chindia 24 15 3 6 47-18 48
3.UTA Arad 24 13 6 5 44-27 45
4.Rm.Vâlcea 24 12 6 6 39-23 42
5.Baia Mare 24 12 6 6 31-15 42
6.FC Braşov 24 11 8 5 44-24 41
7.CS Mioveni 24 11 6 7 34-18 39
8.Univ.Cluj 24 11 5 8 25-15 38
9.Pîncota 24 9 8 7 30-24 35
10.Satu Mare 24 8 6 10 32-34 30
11.Tărlungeni 24 5 9 10 25-31 24
12.FC Bihor 23 4 1 18 10-52 13
13.Reşiţa 24 3 1 20 18-69 -5
14.Caransebeş 23 3 1 19 11-57 -78