Etapă intermediară în Liga 2. UTA – Baloteşti se joacă joi
Eşalonul fotbalistic secund îşi consumă la mijlocul acestei săptămâni etapa a 36-a, intermediară. Runda începe încă de astăzi, când toată suflarea utistă speră ca Sepsi să se încurce acasă, în faţa Brăilei, într-un meci televizat pe Digi Sport 1. Tot azi joacă şi liderul Juventus, echipă deja promovată matematic în Liga 1. Grosul etapei se dispută miercuri, pentru ca UTA şi Baloteştiul să dispute joi, la Şiria, ultima partidă a rundei. Meciul “roş-albilor” va începe la ora 17:30 şi va putea fi urmărit şi el pe micile ecrane, tot pe Digi Sport 1. Cu o victorie, arădenii şi-ar asigura şi matematic locul 3, care duce la barajul de promovare, dar UTA încă speră la poziţia a doua, promovabilă direct.
Sepsi – Brăila se joacă astăzi
Pentru asta e nevoie ca Sepsi să piardă un meci sau să facă două egaluri în ultimele trei etape, în vreme ce UTA ar trebui să câştige ultimele două partide rămase, acasă cu Baloteştiul şi Chindia. Cert e că suporterii arădeni vor trăi, din nou, cu sufletul la gură finalul de campionat, la fel ca anul trecut, când UTA a fost aproape de promovare. Interesant de urmărit ce se întâmplă şi în play-out-ul Ligii 1, acolo unde ACS Poli, Chiajna şi Pandurii se luptă pentru salvare, una din ele urmând să dispute barajul cu ocupanta locului 3 din eşalonul secund.
Liga a II-a, etapa a 36-a:
Juventus – Foresta, marţi, ora 11
Sepsi – Dacia Brăila, marţi, ora 15:30 (tv)
Luceafărul – CS Mioveni, miercuri, ora 15:30 (tv)
Academica Clinceni – ASU Poli, miercuri, ora 18
CS Afumaţi – Metalul Reşiţa, miercuri, ora 18
Dunărea Călăraşi – Chindia, miercuri, ora 18
UTA – CS Baloteşti, joi, ora 17:30 (tv)
Olimpia – Rm.Vâlcea 3-0 f.j.
FC Braşov stă.
Clasament
1.Juventus 31 24 3 4 66-17 75
2.UTA 32 20 5 7 61-28 65
3.Sepsi 31 19 7 5 57-28 64
4.CS Mioveni 31 17 7 7 48-24 58
5.FC Braşov 32 15 10 7 47-32 55
6.Chindia 31 17 3 11 51-32 54
7.CS Afumaţi 31 14 5 12 46-32 47
8.Dun.Călăraşi 31 13 8 10 43-39 47
9.Dacia Brăila 31 14 4 13 37-43 46
10.Satu Mare 31 13 6 12 39-34 45
11.Luceafărul 32 13 4 15 45-36 43
12.Foresta 31 12 5 14 48-57 41
13.Poli Timiş. 31 10 7 14 44-54 37
14.Clinceni 32 11 4 17 44-66 37
15.CS Baloteşti 31 9 6 16 38-52 33
16.Met.Reşiţa 31 6 3 22 33-68 21
17.Rm.Vâlcea 31 4 6 21 16-61 18
18.Tărlungeni 32 2 5 25 15-75 1