Emerich Jenei va fi cetăţean de onoare al Şiriei
Pe 22 martie, singurul antrenor care a condus o echipă românească spre titlul de Campioană a Europei, Emerich Jenei, a împlinit 80 de ani. Arădean de loc (e născut în localitatea Agrișu Mic), Jenei primea sărutul fotbalului în tricoul UTA-ei, într-o generație în care străluceau Petshcovsky, Farmati, Mercea sau Coco Dumitrescu. Clipa aniversară e marcată și de suflarea fotbalistică arădeană, care îl sărbătorește pe Emerich Jenei la Șiria, la meciul UTA-ei cu Luceafărul Oradea.
”Vom aproba decernarea titlului de cetățean de onoare al comunei Șiria celui mai titrat antrenor român, Emerich Jenei, care, în urmă cu puțin timp a împlinit o frumoasă vârstă. Dorim să facem totul în fața suporterilor utiști și credem că evenimentul rămâne scris cu mare cinste în cartea de onoare a comunei Șiria și a județului Arad”, a dezvăluit Valentin Bot, primarul Șiriei, localitatea care o găzduiește pe UTA din această primăvară.
Pentru antrenorul Laurențiu Roșu, momentul are seminficație aparte: mijlocașul de altădată debuta în fotbalul mare tocmai sub comanda lui Emerich Jenei: ”Îi transmit felicitări și numai bucurii în continuare! Mi-a fost de două ori antrenor la Steaua și am debutat cu dumnealui. Am avut foarte multe lucruri de învățat și am avut o relație foarte bună antrenor-jucător. Mă bucur că ne putem revedea după atâția ani”.
”Cred că momentul îi va bucura pe mulți cunoscători ai fenomenului. Îl consider pe domnul Jenei un Lord al fotbalului românesc, un om de o integritate morală cum puțini există. Sper să le aducem un zâmbet și o bucurie tuturor suporterilor”, a completat directorul general utist Codru Grădinariu.
Bornele lui Emerich Jenei
S-a născut pe 22 martie 1937 în Agrișu Mic. A jucat la UTA (1955, 1956), Steaua București (1957-1969, de trei ori a fost campion și tot de atâtea ori a ridicat Cupa României deasupra capului) și Kayserispor (Turcia, 1969-1972). * De 12 ori a fost selecționat în prima reprezentativă a României. * Ca antrenor al Stelei a câștigat cinci titluri naționale și patru Cupe ale României (în două rânduri a fost event). * Cu echipa roș-albastră a reușit o performanță neegalată în fotbalul românesc – câștigarea Cupei Campionilor Europeni, în 1986, 2-0 în finala cu FC Barcelona de la Sevilla, finală rămasă în istorie după ce arădeanul Helmut Duckadam a apărat toate loviturile de departajare executate de spanioli. * Între 1986 și 1990 a fost selecționerul României, pe care a condus-o la Campionatul Mondial din Italia. * A mai antrenat CS Târgoviște, FC Bihor, Universitatea Craiova, Fehervar (Ungaria), Pannionios (Grecia) și echipa națională a Ungariei. Secretar de stat în Ministerul Tineretului și Sportului, director tehnic al Federației Române de Fotbal.
”Aveam 16 ani și jumătate, ce timpuri erau! Am dorit foarte mult să joc în echipa I! Cu Mercea, Serfözö, Vaczi, Petschovsky și ceilalți aveam o echipă bună. A fost perioadă frumoasă și a mea, ca tânăr jucător, și pentru UTA, care a avut performanțe. Eram dornic să joc în echipă, am făcut totul pentru a promova și a juca. Am și reușit, alături de acești jucători”, marca Emerich Jenei perioada petrecută la UTA, în cartea ”Zoltan Farmati – Cavalerul de la brațul Bătrânei Doamne” (scrisă de Radu Romanescu și Ionel Costin), în curs de apariție la Arad.
Sursă: uta-arad.ro