Ediția a XIII-a a Trofeului ITF Arad ”Ilie Năstase” debutează din acest weekend
În acest weekend se dă startul ediției a XIII-a a Turneului ITF de la Arad, dotat cu premii în valoare de 15,000 de dolari. Turneul se va desfășura pe terenurile de zgură de la baza Activ, organizatori fiind Federația Română de Tenis, CS TenisFan și Consiliul Județean Arad.
”Turneul ITF de la Arad se bucură de o bună popularitate, vor fi jucătoare din cel puțin 20 de țări, 12 puncte WTA vor fi atribuite câștigătoarei” a declarat Anela Freer, directorul de turneu ITF Arad.
Meciurile de pe tabloul calificărilor vor începe sâmbătă iar luni va fi tragerea la sorți pentru tabloul principal, urmând ca de marți 8 august să înceapă meciurile primului tur. Finala va avea loc duminică 13 august, pe tabloul principal fiind 32 de jucătoare. Principala favorită a turneului este slovaca Tereza Mihalikova, locul 468 WTA, în vârstă de 19 ani (foto), de remarcat că la începutul anului se afla pe poziția 439 dar nu a excelat în turneele disputate în acest an.
Dintre româncele înscrise petabloul principal cele mai bine clasate WTA sunt: Cristina Ene (477 WTA), Irina Fetecău (599), Ilona Ghioroaie (647), Miriam Bulgaru (693), Oana Gavrilă (714), Gabriela Duca (852 WTA) și Elena Bogdan (929 WTA).