Două zile pline de graţie, la Arad (video)
Timp de două zile Aradul a fost capitala dansului sportiv din România, peste 200 de perechi şi-au etalat graţia pe parchetul Sălii Sporturilor”Victoria” din Arad. Dansatori conscraţi, dintre care campioni naţionali, au dansat în cadrul celor 10 stiluri, la secţiunile latino şi standard.
“Pentru oraşul Arad acest eveniment înseamnă foarte mult, numai prin astfel de manifestări arădenii vor putea să înţeleagă tainele dansului sportiv. Clubul Ballroom Dance din Arad, atrage tot mai mulţi sportivi de toate vârstele dornici de a cunoaşte aceasă artă cum este dansul. Pot declara că sunt foarte mulţumită de prestaţia dansatorilor din oraşul nostru, aici la cea de-a doua ediţie a” Cupei Aradului” la dans sportiv, toţi elevii clubului arădean reuşind o clasare în primii şase”.– a declarat Mirela Costea, prşedinte Ballroom Dance Arad
La evenimet a fost prezentă şi vicepreşedinta Federaţiei Române de dans sportiv, Valeria Mangra care a avut şi rolul de arbitru. Evenimentuldotat cu Cupa Aradului, s-a derulat în organizarea Clubului Sportiv Ballroom Dance din localitate, a DJTS Arad şi a Primăriei Municipiului Arad. După cele două zile de întreceri, dansatorii au fost recompensaţi cu medalii, cupe, diplome şi cadouri oferite de organozatori şi sponsori.
sportsinro on livestream.com. Broadcast Live Free