Două baschetbaliste arădene la naţionala sub 16 ani
Silvia Spier și Denisa Vați, baschetbaliste legitimate la CSȘ Gloria Arad, fac parte din naționala sub 16 ani, care va participa în a doua grupă valorică a Europenelor, de la Oradea, în perioada 5-14 august. Cătălin Tănase și Larisa Toma au convocat un lot format din 16 sportive. Cele două arădence sunt pregătite de Ildiko Prisacariu la CSȘ Gloria, ambele debutând sezonul trecut în prima divizie de senioare, pentru Univ.Goldiş ICIM.
Primul stagiu al micilor tricolore a avut loc în Poiana Brașov, urmează în aceste zile un turneu amical în Polonia, iar la mijlocul lunii iulie un turneu la Târgoviște, la care și-au anunțat prezenta şi reprezentativele Turciei, Bulgariei și Austriei. La startul Campionatului European vor luat start 23 de echipe, împărțite în patru grupe. Naționala României a fost distribuită în Grupa D, alături de Belgia, Polonia, Norvegia și Macedonia.