Dorobanţiul e noua campioană judeţeană la futsal
Campioanele celor opt faze zonale ale ediției din această iarnă a campionatului județean de fotbal în sală și-au dat întâlnire duminică, la sala de sport a Universității Aurel Vlaicu, în cadrul turneului final al competiţiei. Campioana ediţiei trecute, Unirea Sîntana, a fost eliminată neaşteptat în faza grupelor, după un spectaculos 3-3 cu CS Dorobanţi, echipă care avea să şi devină campioană. Grupele au fost castigate de Păulişana Păuliş, 7 puncte în grupa A, respectiv Frontiera Curtici, 9 puncte în grupa B, secondate de CS Dorobanţi, 5 puncte, respectiv Şoimii Şimand, 6 puncte. Ajunsă între cele mai bune patru formații, CS Dorobanți a întâlnit Curticiul, în semifinale. S-a încheiat 4-3 pentru băieții lui Ciubăncan, reuşite semnate de Georgiu, R.Szabo, Apostol şi Nadiu, respectiv Avrămuţiu, Varga şi Morariu. În cealaltă semifinală, Șoimii Șimand, cu echipă şi în campionatul naţional sub 19 ani, a trecut cu 2-1 de Păulișana Păuliș, la capătul unei partide cu goluri semnate de Mărcuș și Țigan, respectiv Geanîm.
În marea finală, Dorobanțiul s-a impus cu 2-0, Georgiu şi Mitrea semnând golurile campioanei, care a evoluat în formula: Alexandru Mitrea, Călin Văduva, Ciprian Pistrui, Robert Szabo, Răzvan Apostol, Vasilică Georgiu, Darius Nadiu, Darren Toth și Raul Poșta. Organizatorii au oferit, la final, diplome, plachete și cupe, finaliștii campionatului județean de fotbal în sală fiind răsplătiți şi cu bani și mingi. Șimăndanul Daniel Mărcuș a primit o distincție specială din partea lui Adrian Lucaci pentru implicarea în ativitatea fotbalistică la toate nivelurile, în timp ce superlativele turneului au mers la Răzvan Stanciu (cel mai bun portar) și Vasilică Georgiu (cel mai bun jucător). Distincții au primit și arbitrii finalei Mircea Ardelean, Gabriel Hărduț și Sebastian Mako.