Dodean şi Samara, victorioase în primul meci la Mondiale
Daniela Dodean-Monteiro şi Eliza Samara au debutat cu victorie în cadrul Campionatelor Mondiale de tenis de masă de la Dusseldorf (Germania). Aseară, cele două românce au câştigat primul meci al probei de dublu, 4-1 la seturi (5, 15, -10, 5, 4) în faţa tandemului indian Mukherjee – Patkar. În 16-mi de finală, fetele noastre vor avea un meci mult mai greu, împotriva nord coreencelor Ri Hyon Sim şi Ri Mi Gyong, învingătoare în primul meci cu 4-0 în faţa rusoaicelor Mikhailova şi Vorobeva. Partida e programată în această seară, de la ora 19 (ora României). Dodean şi Samara sunt foste campioane şi medaliate europene, numărându-se printre favoritele competiţiei.
Între timp, arădeanca Dodean, locul 47 mondial, va debuta astăzi, ora 13, ora României (direct Digi 2) şi în proba de simplu, urmând să joace împotriva americancei de origine asiatică Crystal Wang. În cazul în care câştigă, Dana va juca diseară în turul 2, ora 21:30 (ora României).
Vă reamintim că începând de astăzi (între orele 11 şi 17:30), Digi Sport 2 transmite în direct Mondialele de tenis de masă, astfel că iubitorii acestui sport vor putea urmări pe micile ecrane spectacolul din Germania.