Dodean şi Balint – în topul naţional la tenis de masă
Rezultatele obţinute de reprezentantele tenisului de masă arădean în 2013 se oglindesc şi în clasamentul Federaţiei Române, care a stabilit ierarhia primelor zece sportivi. Între aceştia se regăsesc Daniela Dodean, ocupantă a locului 3 şi Bernadett Balint, poziţionată pe 8, ambele jucătoare de la CSM Arad avându-l ca antrenor pe Cristian Dodean. În ciuda unui an dificil, în care a stat patru luni pe margine după operaţia la genunchi, Dana Dodean a reuşit performanţa de a se regăsi din nou pe podium, în spatele colegelor de naţională, Eliza Samara (Farul Constanţa) şi Bernadette Szocs (CSM Bistriţa). Rezultatul anului pentru Dodean a fost argintul european cucerit în proba pe echipe, cu România. Bernadett Balint a bifat cel mai bun an de până acum al carierei, performanţele anului fiind bronzul obţinut alături de naţionala de junioare la Mondialele din Maroc, dar şi cele două medalii europene, aur tot pe echipe şi argintul la dublu mixt.
PRIMII 10 SPORTIVI AI ANULUI 2013
1. Elizabeta Samara (CS Farul Constanţa)
2. Bernadette Szocs (CSM Bistrita)
3. Daniela Dodean (CSM Arad)
4. Andrei Filimon (CS Topspin 08 Constanţa)
5. Adina Diaconu (CSS Slatina)
6. Irina Ciobanu (LPS Slatina)
7. Adrian Crişan (CSM Bistriţa)
8. Bernadett Balint (CSM Arad)
9. Andreea Clapa (CSM Bistriţa)
10.Iulia Necula (CSTA Bucureşti) şi Camelia Poştoacă (CS Pristavu Câmpulung)