Debut furtunos pe prima scenă, în curtea „Regelui” Hagi: UTA vrea să aibă Viitor în Liga 1!
„Bătrâna Doamnă” a fotbalului românesc revine, după 12 ani de pauză, pe scena primei ligi! Sorții au vrut ca UTA să întâlnească la debut fosta campioană a României, Viitorul, practic invenţia „Regelui” Hagi, o academie ce produce în fiecare an fotbalişti valoroşi şi cu sete de performanţă. Tot soarta a vrut ca UTA să nu aibă parte de un duel cu Hagi pe bancă, în calitate de antrenor, funcţie preluată din această vară de spaniolul Ruben Alfonso de la Barrera Fernandez. UTA ar fi trebuit să debuteze acasă, pe noul stadion, dar acesta nu a fost gata la timp, astfel că arădenii au acceptat să joace în deplasare în runda inaugurală a Ligii 1, iar ţintarul a stabilit că o vor face pe terenul uneia dintre cele mai bune echipe din campionat. Utiștii au părăsit încă de ieri Aradul, deplasându-se cu avionul de la Timişoara la Bucureşti şi cu deja tradiţionala cazare la Hotelul Mirage din Snagov. De aici, după antrenamentul oficial, se pleacă astăzi spre Constanţa, pentru meciul cu Viitorul, programat sâmbătă, ora 15:30, pe arena din Ovidiu. Confruntarea ce va consemna revenirea UTA-ei pe prima scenă va fi transmisă în direct de Digi Sport, Look şi Telekom Sport. UTA a fost până la urmă „răpusă” de coronavirus, iar şase dintre cei opt juniori au fost depistaţi pozitivi, astfel că staff-ul tehnic s-a mişcat repede pentru a nu avea probleme în această zonă, ştiută fiind regula din Liga 1. UTA a adus pe ultima sută de metri încă trei tineri jucători, Răzvan Ivan, întors din împrumutul de la Alba Iulia, Denis Rusu şi Dragoş Tescan, ambii împrumutaţi de la Şoimii Lipova, respectiv Turris Turnu Măgurele. Din păcate, UTA rămâne cel puţin deocamdată fără poate cel mai bun jucător al ei din Liga 2, Romario Moise, încă în aşteptarea verdictului Comisiei de Recurs a FRF, pentru a deveni jucător liber.
22 de utişti spre litoral, pentru un rezultat mare!
În acest context, UTA poate suferi sâmbătă, în primul meci al sezonului, tocmai în linia mediană, exact acolo unde Viitorul este mai puternică. În rest, nu sunt probleme de lot, iar staff-ul tehnic condus de Laszlo Balint a deplasat pe litoral 22 de jucători: Iacob, Balauru, Moldovan – Tomozei, Ivan, Benga, Melinte, Erico da Silva, Ilie, Roumpoulakou, Bustea, Albu, Roșu, Vulturar, Ursu, Morar, Hora, Buhăcianu, C. Rus, Ioniță, Rusu și Tescan. UTA nu a avut chiar timpul necesar pentru omogenizare şi relaţii de joc, după sosirea jucătorilor noi, dar antrenorul echipei arădene se bazează în primul rând pe ambiţia şi determinarea elevilor săi: „Este nerăbdare atât din partea mea, cât și din partea jucătorilor în privința debutului în Liga 1. A fost o perioadă destul de dificilă și complicată în ceea ce privește stările noastre, ținând cont de toate dificultățile cu care ne-am confruntat, dar, e adevărat, avem o stare de emoție în ceea ce privește acest prim meci. Suntem foarte încrezători că putem să facem o figură frumoasă în compania unui adversar foarte dificil, într-o deplasare extrem de complicată din toate punctele de vedere. Atât ca și distanță pe care o avem de parcurs, cât și ca nivel al adversarului”, a spus, printre altele, Laszlo Balint, la conferinţa de presă de dinaintea partidei cu Viitorul.
Hagi mizează pe filiera spaniolă: antrenor, plus doi jucători iberici
Spaniolii Victor Fernandez, atacant de 22 de ani venit de la echipa U23 a lui Newcastle și Angel Ortega Martinez, fundaş de bandă stângă sau central, ultima oară în Grecia, la Asteras Tripolis, s-au înțeles cu formația de la malul mării. Ambii au ajuns la Viitorul din postură de jucători liberi de contract. De asemenea, portarul Cojocaru şi mijlocaşul ofensiv Măţan au revenit din împrumuturile de la FC Voluntari. Printre cei mai importanţi jucători plecaţi de la Viitorul în această vară se numără Rivaldinho, Buzbuchi, Cristi Ganea şi Achim, astfel că dobrogenii şi-au păstrat nucleul de bază. Cu cei doi Gică la club, Hagi şi Popescu, Viitorul se anunţă a fi candidată certă la play-off şi bineînţeles porneşte din postură de favorită în meciul cu nou promovata UTA. Aşadar, un debut cum nu se poate mai dificil pentru „Bătrâna Doamnă”, la revenirea în Liga 1. Dar o întoarcere în elită după mai bine de un deceniu, chiar în curtea „Regelui” Hagi, este şi motiv de sărbătoare pentru fotbalul arădean.