Debut cu dreptul în returul Superligii de tenis de masă
Fetele de la CSM Arad au debutat cu dreptul în turneul retur al Superligii Naţionale de tenis de masă, depăşind cu 5-0 pe LPS Constanţa. Punctele au fost aduse de: Bianca Crişan (3-0 cu A. Postudor şi A. Dudescu), Ivana Vejnovic (3-0 cu B. Meiroşu şi A. Postudor) şi Andreea Fistyulof (3-2 cu A. Dudescu). În al doilea meci, CSM Arad a cedat cu 0-5 în faţa campioanei CS Dumbrăviţa, grupare pentru care evoluează campioanele mondiale Dragoman şi Diaconu. Dragoman – Vejnovic 3-2 s-a dovedit cel mai echilibrat meci al disputei.
Competiţia trebuia să se dispute iniţial, la Dumbrăviţa, în fieful campioanei „en-titre”, dar condiţiile meteo nefavorabile din luna ianuarie au dus la reprogramarea turneului, la Buzău.
Pe locul patru după cele două turnee-tur, echipa arădeană vrea să se numere în acest an printre echipele din careul de aşi al tenisului de masă românesc. Fetele pregătite de Cristian Dodean urmează să mai joace, până duminică, cu echipele din Mediaş, Iaşi, Constanţa, Cîmplung Muscel şi Bistriţa.