De la agonie la extaz în “polivalenta” arădeană
ICIM Univ Goldiş Arad disputat în acest week-end, primul meci din semifinalele campionatului naţional de baschet feminine împotriva celor de la CSM Satu Mare
Peste 1.000 de spectatori au fost prezenţi în „polivalenta“ arădeană aceştia trecând de la agonie la extaz, graţie evoluţiei “galben-albastrelor.
La capătul celor 40 de minute de joc a fost 61-54 (11-19, 11-13, 17-14, 22-8) pentru ICIM, o victorie care acordă Aradului prima şansă la calificarea în finala sezonului intern, dar una obţinută cu imense emoţii.
Partida a debutat cu o echipă sătmăreană foarte motivată, care încă din primul minut s-a instalat la conducerea partidei. A fost 11-5 după cinci minute de joc, primul sfert încheindu-se cu un ecart de opt puncte în favoarea oaspetelor.
Emoţii maxime şi în sfertul doi, care nu aduce o limpezire în jocul campioanelor, acestea greşesc cumplit de mult, ratează inexplicabil, sătmărencele profită, înscriu şi de sub panou şi de la distanţă şi duc scorul la un îngrijorător 12-27, după 14 minute de joc. Din fericire pe finalul sfertului intervine o uşoară relaxare în jocul oaspetelor, iar ICIM–ul se apropie la zece puncte, diferenţă care se păstrează la pauza mare.
În debutul sfertului trei Satu Mare se distanţează din nou, 24-37, dar Milovanovici şi Graham readuc speranţele în tribune, 29-37. ICIM geşeşte din nou, oaspetele profită şi refac diferenţa, 31-43, în min. 26. Din fericire Milovanovici se dovedeşte în mână şi înscrie cinci puncte consecutiv, pentru 36-43. Marchează Pop, dar şi Graham, iar diferenţa înaintea sfertului decisiv e de şapte puncte.
Actul patru începe crispat pentru ambele tabere, dar Green micşorează diferenţa, 41-46, în min. 31. Satu Mare reface diferenţa de şapte puncte, dar mai sunt cinci minute de speranţe. Se greşeşte din nou de ambele părţi, dar arădencele par mai inspirate şi în min. 37 se ajunge la 48-50. Iar incredibilul se produce. Satu Mare pare în transă, iar campioanele egalează, 50-50 şi preiau pentru prima dată conducerea în acest meci, 51-50. În min. 38. Se face 53-50, apoi 53-52, dar Porchia Green reuşeşte o triplă exact atunci când Aradul are mai mare nevoie, 56-52. Tot ea face 57-52, Moni transformă două libere, 59-52, oaspetele mai reuşesc două puncte, dar Graham pune cireaşa pe tort, pentru un 61-54, care aduce extazul în tribune şi pe teren. Şi speranţe că totul se poate termina chiar la Satu Mare în cel de-al doilea meci
„Fetele au jucat slab în primele două sferturi, asta poate şi datorită faptului că au crezut că pot câştiga mai uşor, ţinând cont că evoluam pe teren propriu. Am fost conduşi la pauză cu zece puncte, dar le-am spus că nu este o diferenţă mare la acest nivel, în contextul echilibrului dintre cele două echipe. Ne-am apărat mult mai bine în partea a doua, iar la final am obţinut o victorie importantă, a fost o revenire în care am crezut. Remarc întreaga echipă dar şi publicul, care ne-a încurajat pe tot parcursul meciului”, a declarat Dan Moraru
ICIM: Green 10 (1×3), Brosovszky 10, Milovanovic 13 (3×3), Toma 12, Graham 11. Au mai jucat: Drăgoescu, Nagy, Kovacevic 2, Campbell 3. Antrenor: Dan Moraru.
CSM: Părău 9 (2×3), Orosz 4 (1×3), Pop 13 (1×3), Freeman 10, Whittington 7. Au mai jucat: Mehmedic 2, Ivan 3 (1×3), Meszaros 6. Antrenor: Dan Fleşeriu.