De ce trebuie să începi să economisești de tânăr
Când ești tânăr, imediat după ce ai terminat facultatea, ultimul lucru la care te gândești este un plan financiar care să te susțină cel puțin în următorii 10 ani. Din păcate, în această perioadă tinerii fac cele mai mari greșeli financiare, care au repercusiuni grave chiar și până la 30 de ani. Se îndatorează peste măsură deși nu au siguranța unui loc de muncă stabil, alocă prea mulți bani vieții sociale și nu se informează suficient cu privire la modalități suplimentare de a face bani, cum este investiția pe bursă și nici ce fel de credite sunt pe piață. Spre exemplu, foarte puțini tineri știu că poți găsi un împrumut cu dobândă foarte mică sau chiar deloc la împrumut24.ro.
O metodă simplă de economisire este crearea unui buget, chiar dacă acesta este permisiv. Dar bugetul mai are un avantaj pe lângă faptul că te ajută să pui bani deoparte, și anume, te învață să fii mai organizat când vine vorba de starea ta financiară. Astfel, îți va fi mai ușor să te adaptezi atunci când îți cumperi o locuință și trebuie să cheltui mai mulți bani decât credeai sau când va veni pe lume primul copil. Educația financiară lipsește și din curricula școlară dar și din casele părinților, ceea ce înseamnă că cu cât mai repede ești dispus să înveți să economisești, cu atât îți va fi mai ușor să te adaptezi la situații neprevăzute și mai puțin plăcute.
Unul dintre motivele pentru care ar trebui să economisești încă din primul an de muncă este vei avea mai multă libertate. În cazul în care nu îți place actualul loc de muncă, sau vrei să începi o carieră în arte, sau nu vrei să te muți înapoi acasă cu părinții, vei avea o sumă de bani care te va susține atunci când vei face tranziția. Chiar dacă nu realizezi asta atunci când ieși de pe băncile facultății, există posibilitatea ca acea carieră pe care ți-ai ales-o să nu fie tocmai potrivită pentru tine. Dacă ai un cont de economii, ai libertatea de a te reprofesionaliza. Și în cazul în care simți că ai nevoie de mai multe cursuri pentru a avansa în cariera aleasă, vei avea cu ce să le plătești.
Dar nu numai pentru libertate ar trebui să economisești. Un alt aspect pe care trebuie să îl iei în considerare este că la un moment dat vei avea nevoie de mai mulți bani de cât câștigi. Când te decizi să cumperi prima locuință sau să investești într-o afacere, vei avea nevoie de o anumită sumă de bani. Dacă ai o sumă de bani pusă deoparte fie vei putea cumpăra ceva mai bun, mai central, fie vei putea investi mai mult pentru a obține profit mai repede. Chiar dacă nu începi să economisești special pentru viitor ci mai de grabă pentru a cumpăra ceva, exercițiul contează pentru că vei ști ce să faci după ce îți îndeplinești acel target financiar.
Niciodată nu ești prea tânăr sau prea bătrân pentru a economisi. Dacă te afli într-o situație financiară precară, poți învăța din greșeli, iar datoriile pe care le ai le poți să le acoperi cu un credit fără acte. Astfel, îți va fi mai ușor să te organizezi dar și să începi să te responsabilizezi din punct de vedere financiar. În definitiv, dacă începi să economisești de când ești tânăr, îți vei face un obicei din asta, care te va ajuta foarte mult de-a lungul vieții.