Daniela Dodean s-a calificat în turul 3, la Mondiale
După un debut pozitiv, arădeanca Daniela Dodean-Monteiro a jucat aseară două meciuri, la Campionatele Mondiale de tenis de masă de la Dusseldorf (Germania). Mai întâi, jucătoarea de la CS Municipal a evoluat în proba de dublu, alături de Eliza Samara, în 16-mi de finală, împotriva nord coreencelor Ri Hyon Sim şi Ri Mi Gyong. Româncele au pierdut dramatic, după un meci maraton de şapte seturi, scor 3-4, deşi au avut 10-6 şi patru mingi de meci în decisiv! Asiaticele au întors incredibil şi au câştigat setul cu 12-10, eliminându-le astfel pe fostele campioane europene.
Dodean s-a refăcut însă foarte bine din punct de vedere mental şi a reuşit, apoi, o victorie importantă în turul 2 la simplu, câştigând clar, cu 4-1 la seturi, în faţa Adrian Diaz din Puerto Rico. Arădeanca clasată pe locul 47 mondial va juca în turul 3 cu austriaca de origine chineză Liu Jia, a 15-a jucătoare a lumii, care a dispus aseară cu 4-1 de o altă jucătoare română, Bernadette Szocs.
Meci cu o chinezoiacă, pentru pătrunderea în optimi!
Meciul dintre Daniela Dodean şi Liu Jia e programat astăzi, ora 17:15 (ora României) şi în mod normal ar trebui să fie transmis în direct de Digi Sport. Învingătoarea se va califica în optimile de finală. Victorie în turul al doilea și pentru Eliza Samara, care a trecut cu 4-1 de tailandeza Tamolwan Khekhun. Clasată pe poziţia a 31-a mondială, Samara va juca astăzi, în turul 3, cu a 10-a jucătoare a lumii, japoneza Sato Hitomi, ora 14:15 (ora României). Samara şi Dodean sunt singurele românce calificate în turul 3, după ce şi Adina Diaconu a pierdut aseară, în turul al doilea, 4-0 cu Chen Szu-Yu (Taipei).