Daniela Dodean, la prima victorie în Liga Campionilor
Echipa Danei Dodean, TT Saint Quentin, a obţinut zilele trecute prima victorie în grupa A din Liga Campionilor la tenis de masă. După ce a debutat cu înfrângere, 0-3 acasă cu deţinătoarea trofeului, Eastside Berlin, franţuzoaicele au reuşit să câştige în Ungaria cu acelaşi scor, 3-0, în faţa celor de la Postas Sport Egyesulet. Succes la care şi-a adus contribuţia şi arădeanca Daniela Dodean Monteiro (locul 49 mondial), câştigătoare cu 3-1 la seturi în faţa chinezoaicei Li Jiao, ocupanta poziţiei a 37-a în ierarhia lumii.
Celelalte două puncte ale victoriei din Ungaria au fost obţinute de Jian Zeng, 3-0 cu Ruta Paskauskiene şi Aurore Dessaint, 3-0 cu Rita Kertai. Pe locul doi în grupă, cu trei puncte, Saint Quentin are programat următorul meci pe 1 decembrie, în deplasare la Berlin. Lider în Franţa, cu trei victorii din tot atâtea meciuri, echipei Danei joacă în etapa a patra cu Mayenne, meci programat luni, 14 noiembrie.