Daniela Chiriac, şlefuitoarea de talente în gimnastica ritmică

Antrenoare a secţiei de gimnastică ritmică la CSM Arad, membră a Biroului Federal din cadrul Federaţiei Române dar şi arbitru internaţional, Daniela Chiriac este unul dintre numele importante ale sportului arădean. Şlefuitoare de talente, antrenoarea CSM-ului reuşeşte să păstreze oraşul nostru, cu multă muncă şi pricepere, în elita acestui frumos sport. Cu soţul fost mare atlet de performanţă şi cu fiica fostă gimnastă de succes, acum director tehnic al Federaţiei Române de Gimnastică Ritmică, Daniela Chiriac face parte dintr-o familie cu adevărat sportivă, în care performanţa este pe primul plan.

– În primul rând, cum este acest început de sezon pentru secţia de gimnastică ritmică?

– Am început bine competiţiile oficiale din acest an, cu o serie de prezenţe internaţionale. Sonia Ichim a urcat pe podium la un concurs la Bratislava, Alexandra Bock a avut şi ea o evoluţie bună acolo, a urmat apoi o competiţie de anvergură în Franţa, unde Sonia a reuşit două calificări în finale, dar din păcate a urmat acea accidentare şi apoi operaţia. Sper să se refacă cât mai repede, mă bucur că după doar o săptămână a reintrat deja în sală. Este o sportivă foarte ambiţioasă şi talentată, care are tot viitorul în faţă. Am avut participări la concursuri internaţionale şi cu fetele mai mici, chiar în week-endul trecut am fost prezenţi la Belgrad, unde Catrina Buniov a ocupat locul întâi la categoria ei de vârstă, 2007, Daria Marin s-a clasat pe patru, iar Aliona Gribovan pe trei la exerciţiul cu măciuci. De asemenea, Alexandra Bock a concurat pentru prima oară la o gală internaţională FIG cu patru obiecte, unde din 32 de sportive a încheiat pe locul 11. Ne dorim să avem în continuare cât mai multe competiţii de nivel înalt, pentru că astel copiii noştri pot progresa şi pot face pasul către loturile naţionale.

– Care sunt perspectivele în vederea Campionatelor Naţionale şi cât de bună e generaţia actuală?

– Avem o generaţie nouă şi foarte talentată, de care trebuie să avem grijă. O parte din fetiţe abia împlinesc vârsta de opt ani şi sunt deja la al treilea Campionat Naţional. În fiecare an ele au fost pe podium, la ediţia trecută au ieşit vicecampioane, iar acum mi-aş dori să câştige concursul. Avem o susţinere foarte mare din partea părinţilor dar şi a clubului, care ne oferă condiţii foarte bune de pregătire, cărora le şi mulţumesc pe această cale. Fetele noastre au fost apreciate şi la finalul Cupei Mondiale de la Bucureşti, pentru modul cum s-au prezentat acolo.

– Arbitrajul internaţional este o altă latură importantă a activităţii pe care o desfăşuraţi.

– Într-adevăr, anul acesta au avut loc şi alegeri, eu făcând parte din Biroul Federal. Conducerea Federaţiei a decis ca eu să particip, în calitate de arbitru, la majoritatea competiţiilor internaţionale. Am fost deja, în acest an, la un Grand Prix la Moscova, apoi la un concurs la Calais, a urmat Cupa Mondială de la Bucureşti, urmată de cea de la Pesaro. Săptămâna viitoare urmează să arbitrez la Europene, urmează apoi alte Cupe Mondiale şi Campionatul Mondial de la Stuttgart. Sunt foarte fericită să pot participa la astfel de competiţii, iar faptul că voi arbitra la Mondiale îmi oferă şansa ca pentru ciclul olimpic următor să obţin un brevet de arbitru de categorie superioară.

– Arbitraţi, aşadar, la cel mai înalt nivel. Cam unde s-ar situa România în acest moment?

– În ţările dezvoltate, puternice din punct de vedere al gimnasticii ritmice, s-a ajuns la un nivel extrem de ridicat. Acolo se face aproape doar gimnastică. Eu nu zic că şcoala nu e importantă, ba chiar este foarte importantă, dar trebuie gândit alt sistem pentru sportivii de performanţă. Nu ai cum să faci şcoală normală, să stai şapte ore în bancă şi apoi să mai stai încă atâtea în sala de antrenament, nu se poate aşa ceva. Sportivele din ţările de top au toate condiţile, de la medicamentaţie până la antrenori şi oameni care se ocupă de coregrafii şi pregătire fizică. Sunt multe lucruri care lipsesc sportului de performanţă din România, cu toate că şi noi ne pricepem foarte bine la această meserie, avem copii talentaţi.

– Care este nivelul gimnasticii ritmice româneşti?

– Avem junioare talentate la Iaşi, aflate în ultimul an, de asemenea la Olimpia Bucureşti se face o treabă foarte bună. Mai sunt cluburile din Ploieşti, unde este o antrenoare tânără şi talentată, la Baia Mare, dar şi în alte părţi şi bineînţeles, CSM Arad. Copii buni sunt foarte mulţi, problema e când ajung la pragul junioratului sau chiar la senioare, atunci nu mai este suficient sprijinul părinţilor. Vreau să vă mai spun că noi facem o selecţie permanentă, avem grupe de începătoare în funcţie de vârstă. Părinţii care doresc să îşi înscrie copii sunt aşteptaţi după ora 16 la sala de jocuri a CSM-ului, unde colega mea, Tatiana Novikava se ocupă de aceste fetiţe. De asemenea, mă bucur că două foste gimnaste, Diana Neag şi Damaris Pană, au decis să îmbrăţişeze această meserie şi să mă ajute la antrenamente.

– Cum se descurcă fiica dumneavoastră, Ştefania, în postura de director tehnic al Federaţiei?

– A avut chiar zilele trecute o experienţă grea, ocupându-se de tot ceea ce înseamnă organizarea tehnică a Cupei Mondiale de la Bucureşti, cu arbitraj, program, sală. Au fost sportive din 36 de ţări, practic o competiţie gigant, la final a fost epuizată, dar s-a descurcat foarte bine. De altfel, şefa Comisiei din cadrul Federaţiei Internaţionale a felicitat-o atât pe doamna preşedinte Irina Deleanu, cât şi pe Ştefania, pentru organizare. În paralel face master la Academia de Studii Economice, dar urmează să îşi ia şi licenţa în educaţie fizică şi sport. După aceea cred că doreşte să îşi dea doctoratul, să combine probabil latura economică cu sportul. Oricum, rolul său în Federaţie este foarte important, iar cei de acolo îşi doresc să îmbrăţişeze şi ea cariera de arbitru internaţional, pentru care cred că este potrivită.

– Faceţi parte dintr-o adevărată familie de sportivi. Ştiu că şi soţul a practicat atletism de performanţă.

– Da, a fost campion şi recordmen naţional în probe de viteză, 100 şi 200 de metri, şi-a dorit foarte mult un carnet de antrenor, pentru a le împărtăşi copiilor din cunoştinţele sale. Are, de pe vremea când era sportiv, caietele fostului său antrenor, este foarte bine informat şi decis să facă meseria asta, de antrenor. Noi aşa ne-am şi cunoscut, datorită sportului, iar când Ştefania s-a născut, soţul meu încă era sportiv la Dinamo. Pentru noi până şi viaţa e o competiţie, ne stabilim obiecte, pe care apoi vrem să le îndeplinim.

– Există o definiţie a sportului de performanţă?

– Poate că lumea este tentată să spună că ar fi vorba doar de sacrificiu. Dar e foarte greu să înţelegi un om care este nevoit să stea 6-8 ore în sala de antrenament, darămite un copil. Dar aceşti copii vin în sală de la 5-6 ani, cresc şi sunt educaţi în acest ritm al sportului de performanţă, iar fetiţele au deja şi argumente pentru a rămâne la antrenamente, ştiu că doar aşa pot ajunge sus. Iubesc acest sport, iar viaţa lor nu o înţeleg fără gimnastică.

– Cât de sprijinit şi popular este acest sport în România?

– Nu aş putea spune că este mai mult sau mai puţin sprijinit decât alte sporturi, nu e treaba mea asta. Dar e clar că gimnastica artistică, de exemplu, are un impact mai mare, tradiţia şi rezultatele sunt de partea ei. Ritmica este un sport frumos, te educă într-un anume fel, dar lumea începe să o cunoască doar când e implicată direct, cu copii practicanţi. Eu încă sper şi îmi doresc să avem chiar centru regional la Arad, pentru că noi avem o sală, ceea ce în alte părţi nu există. Sunt dispusă să muncesc şi să îmi fac meseria de antrenoare cât mai bine.