Dana Dodean, Irina Rus şi Alesia Sferlea au adus alte trei medalii pentru tenisul de masă arădean
După medalia de bronz a echipei feminine, obţinută la Campionatele Naţionale de tenis de masă rezervate juniorilor au urmat alte două prezenţe pe podium pentru jucătoarele de la CSM Arad, pregătite de Cristian Dodean. Irina Rus a câștigat titlul la dublu feminin alături de arădeanca Adela Strună, colegă şi în echipa din Superligă, dar acum reprezentând CSM Bistrița. Rus și Strună au câștigat toate cele cinci partide cu 3-0 la seturi, inclusiv finala cu Bianca Mei-Roșu și Andreea Teglas (LPS NR Constanța). Rus și Sferlea au urcat pe podium și în întrecerea pe echipe, pentru CSM Arad jucând și Andreea Craiu. În întrecerea de simplu a Naţionalelor de junioare, Alesia Sferlea (CSM Arad) a avut un parcurs la fel de notabil, încununat cu medalia de argint, având patru victorii până în finală, pe care a cedat-o cu 0-4 cu Ioana Sîngeorzan (CSM Bistrița). Sosită tocmai din Franţa pentru a putea participa la Campionatele Naţionale de seniori din Polivalenta bucureşteană, Daniela Dodean Monteiro, reprezentând CSM Arad, a urcat pe a treia treaptă a podiumului la dublu feminin, alături de Tania Plăian (CSM Bistrița). Calificate direct în turul doi, cele două au câștigat cu 3-2 disputa cu Sîngeorzan-Ianău. A urmat o nouă victorie spectaculoasă, tranşată în decisiv, 3-2 cu Mei-Roșu și Teglas. Dodean şi Plăian au pierdut, apoi, semifinala cu Berni Szocs și Eliza Samara (CSA Steaua) cu 0-3, cele două principale favorite câștigând şi titlul, după 3-2 în ultimul act cu tandemul format din Irina Ciobanu şi Adina Diaconu (CSM Slatina).
Rus și Strună, campioane de dublu la junioare, Sferlea a luat argintul la simplu
Tot la dublu feminin, Ana Barbu a făcut pereche cu Andreea Clapa, cedând în turul secund, 1-3 cu Mei-Roșu și Teglas, după 3-0 în primul tur. Andreea Craiu și Dora Moldovan au cedat cu 0-3 în primul tur, cu Sîngeorzan-Ianău, iar Alesia Sferlea a făcut pereche cu Alexandra Ioniță. Au trecut în primul tur cu 3-2 de Boeriu-Vlad, dar au cedat cu 0-3, cu Dragoman-Istrate. Irina Rus a jucat din nou alături de Adela Strună, după ce au câștigat titlul la junioare I. Au câştigat cu 3-0 în turul inaugural în faţa lui Găman-Dumitru, dar au fost învinse cu 3-1 de Barzoi-Popescu. La dublu mixt, cel mai aproape de medalie a fost Irina Rus, care a făcut pereche cu Dragoș Oprea, ei trecând cu 3-0 de Sumanaru-Postudor, 3-2 de Postoaca-Ilie și 3-2 de Șipoș-I.Sîngeorzan. Au pierdut însă în sferturi cu 1-3, cu Szocs-Dragoman. Alesia Sferlea, Ana Barbu şi Andreea Craiu au cedat în primul tur. La simplu feminin, Daniela Dodean Monteiro a ajuns cel mai departe dintre arădencele de la CSM. A trecut cu 4-1 de Patricia Ianău și 4-0 de Alina Zaharia, dar a cedat în sferturi, 2-4 la seturi în fața Adinei Diaconu. Aceasta a scos-o în primul tur şi pe junioara Alesia Sferlea, cu 4-1.
Dodean a urcat pe podiumul senioarelor la dublu, învinsă de Diaconu la simplu
În primul tur s-au oprit și Irina Rus, 3-4 cu Bianca Mei-Roșu și Ana Barbu, 2-4 cu Andreea Zanfir, în timp ce Andreea Craiu n-a trecut de grupe. La simplu feminin s-a impus Bernadette Szocs, de la CSA Steaua, pe podium mai urcând Adina Diaconu (CSM Slatina), Eliza Samara (CSA Steaua) şi Andreea Dragoman (CSA Steaua). De punctat şi argintul de la dublu masculin cucerit de arădeanul Paul Mladin, jucător crescut şi format de CSM Arad, acum reprezentând CS TT Top Star Constanţa. Mladin a făcut pereche cu Alexandru Cazacu, de la CS Mioveni. La simplu masculin a devenit campion Rareş Şipoş (SCM Gloria Buzău), pe podium mai urcând Hunor Szocs (CSA Steaua), Ovidiu Ionescu (SCM Gloria Buzău) şi Cristian Pletea (CS TT Top Star Constanţa).