Curticiul face pasul spre finala judeţeană de fotbal în sală
Sala de sport din Macea a găzduit, duminică, cel de-al doilea turneu al campionatului județean de fotbal în sală, organizat de Asociația Județeană de Fotbal Arad.
Împărţite în două grupe, cele opt echipe au desfăşurat meciuri echilibrate şi disputate, Macea şi Socodorul clasându-se pe primele locuri la finalul primei faze. În semifinale, Frontiera Curtici a dipus cu 5-1 de Voinţa Macea, iar ACS Socodor a câştigat cu 2-0 în faţa celor de la CS Atletico Arad. Ultimul act a fost adjudecat de curticeni, scor 2-1, prin reuşitele lui Pleşca şi Avrămuţiu, respectiv Molcuţ. Frontiera se alături astfel Unirii Sîntana, în turneul final al campionatului judeţean, programat la sfârşitul lunii februarie, în Polivalenta arădeană. Frontiera Curtici s-a bazat în turneul de la Macea pe: Dorin Iacob – Andrei Pleșca, Dan Morariu, Remus Avrămuțiu, Rafael Varga, Raul Nedea, Gabriel Parlapan, Ioan Hanc, Darius Don, Ionuț Prică și Andrei Morar.