Cupa CSM Arad la gimnastică ritmică
Sâmbătă, între orele 9.30-19.00, Sala de sport a Universităţii Aurel Vlaici va găzdui o ediţie din cadrul turneului internaţional de gimnastică ritmică dotată cu Cupa CSM Arad. Peste 1200 de gimnaste şi-au anun-at deja prezenţa la eveniment, pe lângă sportivele din ţara noastră aflându-se şi competitoare din alte şase ţări precum Franţa, Ungaria, Serbia şi Bosnia. Se va concura la diferite categorii, de la copii până la senioare. Clubul gazdă, CSM Arad, va fi reprezentat de 22 de sportive, iar obiectivul este obţinerea cât mai multor medalii.
„Se concurează pe două nivele, tocmai pentru a premia cât mai multe sportive. Avem parte de o participare numeroasă, atât din ţară cât şi din străinătate, iar probele diferă, în funcţie de categorie. Noi ne propunem evoluţii cât mai bune şi clasări pe măsură, pentru a pregăti Campionatele Naţionale”, a declarat Daniela Chiriac, antrenoare CSM Arad
Competiţia poate fi o repetiţie utilă în vederea Campionatelor Naţionale de junioare şi senioare.