Cupa Aradului la dans sportiv (video)
UPDATE: Deoarece nu ne-au parvenit inca rezultatele va lasam sa urmariti un scurt reportaj filmat in aceste zile de concurs.
Watch live streaming video from sportsinro at livestream.com
Sala Sporturilor Victoria din Arad va gazdui în perioada 29-30 octombrie, editia a doua a concursului national de dans sportiv dotat cu Cupa Aradului, în organizarea Clubului Sportiv Ballroom Dance din localitate, DJTS Arad şi Primăria Municipiului Arad. Desfaşurată sub egida Federatiei Romane de Dans Sportiv, competitia va debuta sâmbătă, începând cu ora 10:20 si duminică, de la ora 10:00, pe categoriile necompetiţional, open, open basic şi pe clasele D, E si H. În cadrul evenimentului vor participa peste 300 de perechi din toată ţara, grupate pe 28 de categorii. Perechile sunt divizate pe două grupe de vârstă; cea mai mică 4-7 ani respectiv cea mai mare 16-35 ani, concursul derulându-se la toate clasele, de la începători până la clasa open. La ediţia din acest an şi-a anunţat prezenţa şi vicepreşedintele Federaţiei Române de Dans Sportiv, Valeria Mangra . sâmbătă cu începere de la orele 17.00 va avea loc „Gala de seară” unde se va face prezentarea sportivilor, antrenorilor şi arbitrilor, după carea urmează finala categoriei avansaţi şi festivitatea de premiere.
„Pe viitor doresc să aduc la Arad, Cupa României. În funcţie de punctajul obţinut în urma acestui concurs, dacă nu la anul cu siguranţă în doi ani Aradul va găzdui Cupa României la dans sportiv. Nu este acesta singurul obiectiv , am dosi să organizăm şi un concurs internaţional având în vedere că România este înconjurată de ţări cu tradiţie în dansul sportiv cum ar fi Serbia, Ungaria, Bulgaria”, a declarat Mirela Costea – preşedinte Ballroom Dance Arad.
Pretul unui bilet de intrare pentru adulţi este de 10 lei/zi, copiii, elevii şi studenţii beneficiază de acces gratuit pe toată durata evenimentului.